Modernizare de străzi, achiziţie de tramvaie şi troleibuze, canalizări în cartierele mărginaşe şi crearea de noi parcări, acestea ar fi, pe scurt, principalele proiecte pregătite de Primăria Ploieşti care ar putea atrage o finanţare nerambursabilă de câteva zeci de milioane de euro în cadrul axei deschise de UE pentru mobilitatea urbană. Autorităţile ploieştene au anunţat astăzi că Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a aprobat Planul de Mobilitate Urbană şi Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, documente elaborate de administraţia locală şi pe baza cărora urmează să fie depuse proiectele pentru fonduri europene în acest domeniu.
Următorul pas va fi prezentarea fişelor de proiecte, a anunţat, astăzi, administratorul public al municipiului Ploieşti, Teodora Marin. Sesiunea pentru depunerea acestor documente se deschide pe data de 5 decembrie şi se va încheia la începutul lui 2018, pe 3 ianuarie, a anunţat viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea.
Pe lista de priorităţi se numără proiectul pentru realizarea unei noi legături rutiere între Gara de Vest şi Gara de Sud, prin prelungirea străzii Libertăţii, lărgirea străzii Depoului şi reconfigurarea zonei din faţa Gării de Sud; reconfigurarea ieşirii de la Podul Înalt înspre Dn 72 şi DN 1, care prevede inclusiv lărgirea la patru benzi a străzii pe sub pasajul de cale ferată din zonă; respectiv amenajarea unui aşa-zis terminal multimodal lângă Spitalul Judeţean, lângă capătul de linie al tramvaielor 101 şi 102. De asemenea, autorităţile încearcă să obţină fonduri, tot prin această axă de finanţare de la UE, şi pentru mai multe proiecte de introducere a canalizării în cartierele mărginaşe, precum Mitică Apostol.
Axa permite şi achiziţia de mijloace de transport nepoluante, intenţia autorităţilor locale fiind să aducă măcar câteva tramvaie. N-ar fi exclus, totuşi, nici să vedem troleibuze noi sau autobuze electrice achiziţionate prin acest program.
"Fişele pentru proiectele europene trebuie depuse până pe data de 3 ianuarie. Ele reprezintă o sinteză a viitoarelor proiecte pe care dorim să le implementăm. Obiectivul este să reducem nivelul emisiilor de CO2 cu minim 1% pe an. Am programat o şedinţă joi dimineaţă cu reprezentanţii Direcţiei Relaţii Internaţionale şi cu toţi factorii implicaţi, pentru a începe realizarea acestor fişe", ne-a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti.
Citeşte mai multe detalii pe Telegrama.ro!