Membrii Consiliului de Administraţie de la Servicii de Gospodărire Urbană, societate deţinută integral de administraţia ploieşteană, pregătesc o nouă organigramă, în speranţa redresării economice a firmei care se confruntă cu reale probleme financiare. Conducerea propune regândirea totală a schemei de personal, astfel încât să fie mai puţini oameni la birouri şi mai mulţi pe teren, la activităţile care generează venituri pentru SGU. În aceeaşi notă, nu e exclusă nici eliminarea a mai bine de jumătate din numărul actual de posturi de directori.
Surse din cadrul SGU Ploieşti anunţă că se lucrează la o nouă organigramă, cu intenţia de restructurare a activităţii societăţii, de reducere a pierderilor şi totodată de întărire a compartimentelor care, prin specificul activităţii, generează venituri. Asta înseamnă că, în viitorul apropiat, se va reduce din personalul TESA şi se vor crea mai multe posturi pe teren.
Intenţia este ca noua organigramă să prevadă aproximativ 660 de posturi, faţă de mai bine de 700, cât numără în prezent. Primele tăiate, în mod logic, vor fi posturile deja vacante, însă există mari şanse să discutăm şi despre concedierea unor persoane, în funcţie de randamentul avut până acum, cu menţiunea că societatea, care deja are probleme financiare, va evita disponibilizările colective, care obligă la plata unor compensaţii mult mai mari.
Dispar trei directori
Multă vreme criticată pentru numărul mare de funcţii de conducere, SGU Ploieşti ar putea rămâne, conform noii organigrame, doar cu două astfel de posturi, unul pentru directorul general şi unul pentru directorul economic, ceea ce ar însemna desfiinţarea funcţiilor de director adjunct, director de proiectare şi director servicii publice, cu şanse ca actualilor ocupanţi să li se ofere alte poziţii în cadrul firmei.
Trebuie precizat că singurele informaţii apărute până acum cu privire la noua organigramă propusă la SGU Ploieşti sunt venite pe surse şi momentan n-au fost confirmate oficial. Totuşi, este de aşteptat ca un comunicat de presă să apară zilele viitoare şi să ofere informaţii suplimentare cu privire la modificările deloc de neglijat propuse aici.