Cei doi suspecți au fost prinși în flagrant la scurt timp după ce dăduseră o lovitură în județul Argeș. Polițiștii i-au săltat de pe stradă, în Câmpulung.
„La data de 14 mai 2026, în urma organizării unui flagrant delict pe raza municipiului Câmpulung, județul Argeș, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe Ploiești au procedat la depistarea, imobilizarea și conducerea la sediul unității de poliție a doi bărbați din municipiul București, imediat după comiterea unei infracțiuni de furt calificat și a unei tentative la infracțiunea de furt calificat.
Cei doi au fost surprinși la scurt timp după ce ar fi pătruns, fără drept, în imobile de tip condominiu, utilizând metoda de operare «chei potrivite/dispozitiv artizanal cu foiță de aluminiu», mod specific de acțiune întâlnit în sfera infracționalității contra patrimoniului.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat presupusa implicare a persoanelor cercetate în comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, săvârșite în cursul lunilor iulie și august 2025, precum și în luna mai 2026, pe raza municipiului Ploiești, prin pătrunderea fără drept în locuințele persoanelor vătămate și sustragerea de bunuri și valori”, a anunțat IJP Prahova.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 200.000 lei, menționează sursa citată.
Polițiștii au derulat și trei percheziții în dosar,, pe raza municipiului București, la imobile utilizate de persoanele cercetate și de apropiați ai acestora, fiind identificate și ridicate sume de bani, bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracțională, precum și alte mijloace materiale de probă relevante pentru soluționarea cauzei.
Citește articolul: VIDEO 🎦 O femeie, de 76 de ani, șantajată de doi falși “inspectori de cimitir”. Au fost prinși în flagrant delict
„Totodată, în vederea recuperării prejudiciului și a garantării executării măsurilor procesuale dispuse în cauză, au fost identificate bunuri în vederea instituirii măsurilor asigurătorii.
În urma administrării materialului probator și analizării ansamblului mijloacelor de probă, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a măsurii arestării preventive”, a mai anunțat Poliția.
Activitățile au beneficiat de sprijinul efectivelor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.