O șoferiță cu alcoolemie peste 1,2 la mie a fost depistată de polițiști la Ploiești. Este al doilea asemenea dosar pentru o prahoveancă, în ultimele zile.
Șoferiță beată depistată conducând duminică seară, în Ploiești. Este al doilea caz în câteva zile

O șoferiță cu alcoolemie peste 1,2 la mie a fost depistată de polițiști în trafic, duminică seară, la Ploiești. Este al doilea asemenea dosar penal pentru o prahoveancă, deschis în ultimele zile.

„La data de 24 mai 2026, în jurul orei 20.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Găgeni din municipiul Ploiești, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa din direcția municipiului Ploiești către DN1B.

La volanul autoturismului a fost identificată o femeie în vârstă de 51 de ani, din județul Prahova.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat IJP Prahova.

Femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, polițiștii continuând cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un astfel de caz a fost înregistrat și cu două zile înainte, în Dâmbovița. În acel dosar este vizată tot o prahoveancă, în vârstă de 57 de ani.

Poza articol  Citește articolul: O șoferiță de aproape 60 de ani, din Prahova, trasă pe dreapta de polițiști avea alcoolemie de peste 1 la mie

Foto cu caracter ilustrativ