Subprefectul Marius Soare a anunțat, marți, că și-a depus demisia. Gestul vine în contextul în care PNL se pregătește să intre de acum în opoziție.
PNL trece în opoziție. Marius Soare și-a dat demisia din funcția de subprefect de Prahova

Subprefectul Marius Soare a anunțat, marți, că și-a depus demisia. Gestul vine în contextul în care PNL se pregătește să intre în opoziție.

Marius Soare a anunțat hotărârea printr-un mesaj publicat marți după-amiază, pe rețelele de socializare.

„Dragi prahoveni, stimați parteneri și colegi,
Fiecare parcurs instituțional își are momentul bilanțului, iar mandatul meu de subprefect al județului Prahova ajunge astăzi la final. 
În cursul zilei de ieri, mi-am înaintat oficial demisia către Cabinetul Prim-Ministrului.
Am început acest drum pe 24 mai 2023, chiar în ziua în care partidul care m-a propus și m-a susținut își sărbătorea istoria. A fost un început simbolic, care m-a motivat și mai mult să muncesc zi de zi cu responsabilitate și corectitudine. 
Pe această cale, doresc să îi mulțumesc în special președintelui filialei județene, domnului Mircea Roșca, precum și fostului președinte, domnului Iulian Dumitrescu, cei care m-au propus în această demnitate și au avut încredere în profesionalismul și expertiza mea administrativă.
Privind în urmă, am satisfacția de a fi asigurat unul dintre cele mai stabile mandate de subprefect din istoria administrativă a județului de după 1990. Părăsesc această funcție cu datoria împlinită și cu certitudinea că am pus interesul cetățeanului mai presus de orice.
Am traversat crize administrative și situații de urgență complexe, care au solicitat decizii ferme. Actualul context politic impune însă o retragere firească și etică, în deplin acord cu deciziile formațiunii politice din care fac parte.
Exprim întreaga mea recunoștință colegilor prefecți și subprefecți alături de care am colaborat strâns pe parcursul acestui mandat, echipei din cadrul Instituției Prefectului, membrilor Colegiului Prefectural și tuturor structurilor deconcentrate.
Mulțumesc colaboratorilor din administrația locală și dumneavoastră, cetățenilor județului Prahova, pentru parteneriatul și respectul reciproc clădite zi de zi.
Rămân dedicat comunității noastre, pregătit să sprijin dezvoltarea județului din orice rol viitor.
Vă mulțumesc tuturor!”

Luni seară, și Bogdan Chelan, de asemenea susținut de PNL, a anunțat că își încheie mandatul la conducerea Reprezentanției RAR Prahova.

Poza articol  Citește articolul: PNL trece în opoziție, oamenii liberalilor se retrag din funcțiile de conducere. Bogdan Chelan pleacă de la RAR Prahova