Meciul FC Voluntari ACS Petrolul 52 va avea loc vineri seară, începând cu ora 18.30, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din localitatea ilfoveană.
Jandarmii Grupării Mobile Ploiești vor asigura ordinea publică vineri seară, la meciul FC Voluntari - Petrolul

Meciul FC Voluntari - ACS Petrolul 52 va avea loc vineri seară, începând cu ora 18.30, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din localitatea ilfoveană.

Jandarmii au anunțat că accesul spectatorilor va fi permis începând cu ora 16:30, pe baza biletelor puse la dispoziție de către clubul organizator, care a anunțat deschiderea întregii arene sportive. Susținătorii echipei gazdă vor putea intra la meci pe la porțile de acces nr.2 și nr.3, din str. Niță Pintea, iar cei ai oaspeților, pe la poarta nr. 5, din str. Elisabeta Lipă. 

Accesul în stadion, efectuarea verificărilor de securitate, precum și îndrumarea și supravegherea spectatorilor în incinta arenei vor fi asigurate, potrivit legii, de agenții societății de pază și protecție contractate de organizator.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind buna organizare și desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc. În acest context, participanții trebuie să aibă în vedere faptul că pot fi supuși controalelor corporale și verificării bagajelor, pentru prevenirea introducerii în stadion a obiectelor și materialelor interzise de lege.

Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, le recomandăm suporterilor:

- să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces; 

- să nu participe la acte de violență și să nu promoveze mesaje ori manifestări cu caracter discriminatoriu sau care incită la ură ori la violență; 

- să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;

- să respecte măsurile dispuse de organizator și indicațiile forțelor de ordine;

- să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente”, au transmis jandarmii.

Forțele de ordine atrag atenția și că utilizarea materialelor pirotehnice în cadrul evenimentului sportiv este permisă exclusiv dacă aceasta este realizată în mod autorizat, organizat și executat de o societate de specialitate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare și a măsurilor de siguranță aplicabile. Persoanele neautorizate care dețin sau folosesc materiale pirotehnice vor suporta rigorile legii.  

Poza articol  Citește articolul: Petrolul joacă vineri la Voluntari. „Lupii” speră la primele puncte din deplasare, în această ediție de campionat

„Accesul în arena sportivă este interzis persoanelor aflate în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive. În cazul identificării unor astfel de situații, vor fi dispuse măsurile legale prevăzute de actele normative în vigoare”, au mai precizat jandarmii.