Petrolul face, vineri, a treia deplasare din actuala ediție a Superligii, iar „lupii” speră ca partida să fie cea în care sparg gheața și obțin primele puncte în calitate de oaspeți.
Partida va avea loc vineri seară, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari.
Cu șase puncte adunate în primele patru etape, toate, însă, pe „Ilie Oană”, petroliștii speră să spargă gheața și în deplasare, privind cu optimism, dar și cu precauție, către meciul din această seară.
„Va fi un joc foarte dificil, la fel ca toate celelalte, de altfel. FC Voluntari a început bine sezonul, după ce s-a întors în prima ligă, este o echipă foarte bună și, mai ales, un adversar foarte dificil pe teren propriu. Are un joc destul de direct, cu doi atacanți puternici, dar trebuie să ne să ne gândim în primul rând la noi și la ce avem de făcut. Dacă vrem să fim o echipă respectată, atunci va trebui să jucăm în fiecare meci așa cum am făcut-o cu Oțelul. Să avem aceeasi atitudine, aceeasi mentalitate și să depunem acelasi efort! Am făcut, până acum, multe schimbări în echipa de start de la un joc la altul, nu știu dacă se va întâmpla asta și vineri, dar sunt sigur că cei 11 fotbaliști care vor intra pe teren vor demonstra că, la ora meciului, sunt cei mai potriviți pentru a fi titulari”, a spus Ricardo Sousa, despre confruntarea din etapa a V-a.
Partida va avea loc de la ora 18.30, pe arena „Anghel Iordănescu”, și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Istvan Kovacs (Satu Mare) – Mihai Marica (Bistrița) și Alexandru-Mihai Vodă (Alba). Rezervă: Dan-Ștefan Buzărnescu (Dolj). Arbitru VAR: Florin Andrei (Mureș). Arbitru AVAR: Valentin Porumbel (Călărași). Observatori: Irina Mârț (București) și Constantin Stătescu (București).