Ioana Stroe
14.04.2026
Jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au acționat în peste 35 de misiuni în domeniul ordinii publice, în minivacanța de Paște.
Jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au acționat în peste 35 de misiuni în domeniul ordinii publice, în minivacanța de Paște.
„Dintre misiunile executate, 18 au avut ca scop asigurarea măsurilor de ordine la evenimente cu caracter religios sau sportiv, iar celelalte au vizat menținerea unui climat de siguranță în spațiul public.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 avertismente și 10 amenzi, pentru fapte precum adresarea de injurii și expresii jignitoare, provocarea de scandal sau consumul de băuturi alcoolice în locuri publice”, anunță reprezentanții Grupării Mobile, într-un bilanț transmis marți.
Sursa foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești