Conducerea Prefecturii Prahova și reprezentanții mai multor instituții au participat la videoconferința de miercuri, referitoare la pregătirile pentru noul an școlar. Ședința a fost coordonată de ministrul Afacerilor Interne și cel al Educației.
„La sediul Instituției Prefectului Prahova, subprefectul Moise Lucian alături de secretarul general al instituției, vicepreședintele CJ Prahova și reprezentanții conducerii IPJ Prahova, IJJ Prahova, ISU Prahova, Grupării de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploiești, structurii județene de protecție internă, Centrului Regional Ploiești ANITP, Inspectorului Școlar Județean Prahova, respectiv cei ai DSP Prahova și DGASPC Prahova, s-au reunit pentru ședința organizată sub coordonarea ministrului Afacerilor Interne și ministrului Educației și Cercetării.
Aspectele discutate au vizat aplicarea Planului Național de Combatere a Violenței Școlare ce are ca scop creșterea gradului de siguranță în școli, astfel încât elevii și dascălii să își desfășoare activitatea într-un mediu sigur și adecvat. Accentul a fost pus pe continuarea colaborării dintre instituțiile partenere cu responsabilități în implementarea Planului”, au informat reprezentanții Prefecturii.
Citește articolul: Au început înscrierile la cursurile organizate de Palatul Copiilor Ploiești, în noul an școlar. Programul complet și model de cerere
A fost adus în discuție și un alt obiectiv pentru acest an, referitor la prevenirea și combaterea adicțiilor în rândul elevilor, un obiectiv important pentru acest an.
„Pentru a asigura condițiile optime pentru debutul anului școlar 2026–2027, la nivelul județului Prahova au fost efectuate verificări privind gradul de pregătire a unităților de învățământ. Activitatea a fost desfășurată de o Comisie mixtă, special constituită în acest scop”, a precizat Prefectura Prahova.