Un bărbat de 39 de ani, recidivist, este cercetat de DIICOT pentru trafic de substanțe cu efect psihoactiv, pe care le vindea cu 100 lei/doză. A fost arestat.
Traficant de droguri arestat la Ploiești. Individul fusese deja condamnat, dar cu suspendare

Procurorii DIICOT anchetează cazul bărbatului care are deja la activ condamnare pentru trafic și deținere de droguri de mare risc. Individul a profitat de suspendarea pedepsei pentru a-și continua afacerea ilegală.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe în perioada cuprinsă între lunile august și noiembrie 2026, inculpatul, a procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de N-ethylnorpentedronă, cu suma de 100 lei pentru o doză.

În urma percheziției efectuate la locuința acestuia a fost găsită și ridicată o cantitate de substanță cristalină psihoactivă, dispozitive de stocare a datelor , precum și alte mijloace de probă.

Precizăm faptul inculpatul se află în stare de recidivă, prin sentința penală a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la 13.01.2026, acesta fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, în care a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu termen de încercare 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept”, a anunțat DIICOT Ploiești.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Patru traficanți de droguri care livrau cocaină în Ploiești și București au fost reținuți de DIICOT. Doi dintre ei, prinși în flagrant în Capitală

Bărbatul este cercetat acum pentru „operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și din din cadrul Poliției municipiului Ploiești, precum și cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Sursa video: DIICOT - IGPR