Polițiștii din Blejoi anchetează un furt comis dintr-o societate comercială din Ploiești, dosar în care prejudiciul este estimat la 10.000 de lei. Astăzi, oamenii legii au căutat probe în cadrul unei percheziții derulate în București.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția de Poliție Rurală nr.3 Blejoi, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare, la data de 4 noiembrie 2026, un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie-octombrie a.c., persoanele bănuite de comiterea faptelor, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială din municipiul Ploiești”, a anunțat IJP Prahova.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 10.000 de lei.
Trei persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun, iar în urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate bunuri și mijloace de probă relevante pentru cauză.
Acest conținut vine de la o altă platformă (de exemplu YouTube sau Google Maps), care poate plasa propriile cookie-uri. Îl poți vedea după ce accepți cookie-urile „Preferințe și conținut extern”.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția nr. 7 de Poliție.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
Sursa imagini: IJP Prahova