"La data de 22 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Valea Călugărească au efectuat 32 de percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe, gospodării și societăți comerciale. 26 de descinderi au avut loc în comuna Berceni, 4 în municipiul Ploiești, una în comuna Valea Călugărească și una în comuna Leordeni, județul Argeș. Din cercetări au rezultat indicii că, începând din luna martie a anului trecut, persoanele în cauză ar fi pătruns în incinta unor locuințe, gospodării și societăți comerciale, situate în comunele arondate Secției Rurale nr. 10 Valea Călugărească, de unde ar fi sustras diverse bunuri și valori, precum și animale și material lemnos. În fapt, ar fi vorba de 21 de infracțuni de furt și furt calificat", se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de IPJ Prahova.
De la adresele vizate, polițiștii au ridicat, în vederea cercetărilor, numeroase bunuri ce par a proveni din activitatea infracțională, precum motoferăstraie, motocoase, unelte, telefoane mobile, spalieri din beton, material lemnos, materiale de construcții, precum și animale, a mai anunţat Poliţia Prahova. De asemenea, au fost indisponibilizate și atelajele cu care bănuiții ar fi transportat material lemnos tăiat ilegal din păduri proprietate privată și proprietate a statului.
Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 57.000 de lei.
24 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat, tăiere ilegală și furt de arbori.
Activitatea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale a poliției Române. La percheziții au participat și jandarmi.