Nici la ședința CL din 8 octombrie, proiectul pentru noua piață a Ploieștiului nu a ajuns să fie supus la vot, fiind retras de inițiatori de pe ordinea de zi.
Noua piață a Ploieștiului. Din nou, proiectul a stârnit discuții, chiar dacă nu a ajuns la vot.

Nici la ședința de Consiliu Local din 8 octombrie, proiectul pentru noua piață agroalimentară a Ploieștiului nu a ajuns să fie supus la vot, fiind retras de inițiatori de pe ordinea de zi. La întâlnirea precedentă, acesta fusese prorogat. În ambele cazuri, însă, inițiativa a fost subiectul unor dezbateri. Proiectul este susținut de primarul Mihai Polițeanu, însă criticat de liberali, care reclamă aspecte precum costurile foarte mare, lipsa unor surse clare de finanțare, respectiv aspecte care țin de arhitectura zonei și urbanism.

În ședința CL din 8 octombrie, consilierul PNL Florin Ioniță a luat cuvântul după retragerea proiectului de pe ordinea de zi, pentru a puncta faptul că a existat și o altă propunere, despre care spune că fost „îngropată”, deși aceea avea șanse mari să atragă o finanțare nerambursabilă. Acesta a mai arătat că actuala inițiativă implică niște costuri uriașe, care nu vor putea fi amortizate, dar și că ar putea pune în pericol clădirea Halelor Centrale, care este clasificată ca monument de clasă A.

„În 2025, Primăria a anulat licitația DALI pentru consolidarea Halelor, fiindcă nu s-a prezentat nimeni, abandonând monumentul în voia sorții. Iar acum, exact lângă o clădire care stă să cadă la un seism, ne propunem să băgăm utilaje grele, să săpăm adăposturi de protecție civilă la subsol și să forăm timp de 36 de luni. Fără nicio expertiză tehnică serioasă anexată în proiect, aceste vibrații ar putea fi condamnarea definitivă a imobilului Halelor Centrale. La toate acestea se adaugă un calcul economic profund nerealist. În mapele de consilieri locali, analiza cost-beneficiu nici nu există fizic, capitole întregi din studiu mărginindu-se la trimiteri oarbe către o anexă lipsă. Dar un calcul simplu arată dimensiunea problemei: la un cost de execuție uriaș, de 6500 mp desfășurat, chiar dacă am percepe o chirie piperată de 400 lei/mp/lună, fără utilități, tot am avea nevoie de 13 - 16 ani doar pentru a ne recupera banii investiți. Care producător de zarzavaturi sau lactate își va permite o chirie de 80 euro/mp plus facturile uriașe pentru cele patru instalații uriașe de climatizare de pe acoperiș?”, spune Ioniță, punându-le în vedere consilierilor că vor avea de ales între a cheltui „peste 30 de milioane de euro pentru a ridica o piață nouă din metal și sticlă înghesuită lângă o clădire aflată în pericol de colaps” și a investi „40 de milioane de euro în consolidarea, reabilitarea și modernizarea deplină a Halelor Centrale, redându-i acestui simbol național viața și demnitatea funcțională pentru care a fost creat de arhitectul Toma T. Socolescu — adică inclusiv forfota autentică a pieței agroalimentare chiar acolo unde îi este locul, în interior, sub maiestuoasa cupolă centrală”.

După cele semnalate, consilierul local Mihai Tonsciuc, de la Mișcarea Noi, Ploieștenii, a atras atenția că suma indicată acum drept costul proiectului „este în urma unui studiu de fezabilitate, nu este cel final, dacă vom ajunge vreodată să facem o piață agroalimentară modernă în Ploiești. Este o estimare care poate să fie mult redusă în urma unei licitații și a unui proiect tehnic. Doar 77 de milioane de lei ar fi costul real al construcției. Restul vorbim ori de TVA, ori de marja necesară impusă de lege pentru costuri neprevăzute.

Legat de amortizare, este o problemă care se pune cu spațiile comerciale. Investițiile de obicei nu se recuperează. Asta se va întâmpla și monumentul istoric, adică investiția de 40 de milioane de euro, pe care o susțin și eu. Este evident că nu se va putea regăsi în tariful pe care Hale și Piețe îl va cere celor care închiriază spații comerciale.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Proiectul pentru noua piață agroalimentară a Ploieștiului, criticat de moștenitoarea arh. Toma T. Socolescu: „Atrag atenția asupra valorii ansamblului și asupra concepției în care acesta a fost gândit”

Mai mult, trebuie să punem în comparație ce este acolo și ce putem să avem în viitor. Discuțiile sunt despre cum ar trebui să se îmbine monumentul istoric cu o piață agroalimentară. În prezent piața agroalimentară nu face cinste nici ploieștenilor, nici monumentului istoric, nici vreunui arhitect sau peisagist din România. Nivelul în care suntem este foarte jos”

Potrivit lui Tonsciuc, trebuie avut în vedere și faptul că „nici dacă se va face această piață, nici dacă se va veni cu alt studiu de fezabilitate, costurile nu le vom putea suporta din veniturile proprii. Să nu-și facă cineva griji că putem să acoperim din bugetul local. Vom avea nevoie de sprijinul parlamentarilor să propunem Guvernului o rectificare bugetară pentru acest proiect sau să accesăm fonduri europene. Deci noua piață va trebui făcută din fonduri nerambursabile”.

Poza articol  Citește articolul: UPDATE. Primarul Ploieștiului, răspuns către cei care critică proiectul pentru noua piață centrală a orașului: „Gata cu bătaia de joc!”

După această intervenție, de partea contestatarilor a luat cuvântul și arhitectul Răzvan Enescu, consilier local care a adus în discuție, în primul rând, costurile prea mari pe care le implică proiectul, dar și faptul că propunerea este incompletă. „S-a spus că avem un studiu de fezabilitate care nu ne obligă la aceste costuri. Noi, prin aprobarea acestuia, aprobăm indicatorii tehnico-economici. Asta înseamnă că ne asumăm un SF care din punctul meu de vedere este un studiu de fezabilitate incomplet. Ați spus că vom discuta partea de nZEB (n. r. - Nearly Zero-Energy Building, un standard care se referă la o clădire cu un consum de energie aproape zero, având o performanță energetică foarte ridicată). Însă studiul nZEB este obligatoriu la faza studiu de fezabilitate. De asemenea, studiile de teren sunt obligatorii la faza de studiu de fezabilitate. Dacă este nevoie de o expertiză care să ne spună dacă există o interferență cu clădirea Halelor Centrale, ne va spune un studiu geotehnic, care ar trebui să fie conținut de studiul de fezabilitate. În ceea ce privește costurile, colegul meu are dreptate, capitolul 7 nu intră la costuri, sunt niște rezerve. Dar dacă nu uităm la construcții și montaj și adăugăm și instalațiile, sărim binișor de 80.000.000 de lei. Asta înseamnă peste 3.000 euro/mp. 1.500 euro/mp este un preț bunicel, deci să aprobăm 3.000 euro/mp este un preț exorbitant. (...) Am putea să facem o piață mult mai ieftină. Cu banii aceștia, 130 de milioane de lei, putem să facem două școli, două grădinițe și două creșe. Sau putem să facem mult vehiculatul spital de Pediatrie, măcar două treimi putem să-l construim din banii ăștia. Da, piața centrală este o prioritate și sunt sigur că toată lumea crede acest lucru, dar nu la prețul acesta. Iar o astfel de investiție, care afectează ploieștenii - din punct de vedere arhitectural, urbanistic și al costurilor - ar trebui să aibă o dezbatere publică. Dacă împărțim costul la numărul de familii, veți vedea că, după achitarea dobânzilor la un astfel de credit, fiecare familie va plăti 1.500 - 2.000 de lei”, a estimat Răzvan Enescu.

Proiectul discutat în ultimele două ședințe CL este inițiat de consilierii locali Magdalena Trofic și Raluca Dumitru, din partea Mișcării Noi, Ploieștii, iar primarul Mihai Polițeanu și-a arătat în repetate rânduri susținerea pentru această variantă.

Poza articol  Citește articolul: Piață nouă pentru Ploiești. Mihai Polițeanu: „E cale lungă până să o vedem în picioare. Vorbim, probabil, de 3-6 ani”