Autoritățile locale pregătesc începerea lucrărilor pentru reconfigurarea pieței din fața Gării de Sud din Ploiești, etapă din proiectul Străpungerii Libertărții
piața din fața gării de sud

Autoritățile locale pregătesc începerea lucrărilor pentru reconfigurarea pieței din fața Gării de Sud din Ploiești, una dintre etapele din proiectul Străpungerii Libertărții. Primarul Mihai Polițeanu a anunțat că, probabil, startul va fi dat luna viitoare, și avertizează că șantierul va da peste cap circulația din sudul Ploieștiului.

„Suntem foarte aproape de începutul lucrărilor pentru refacerea piețelor din fața Gării de Sud și a Gării de Vest. Se va începe cu Gara de Sud, perspectiva realistă ar fi în cursul lunii august. Am rugat colegii de la SGU să ducă la îndeplinire dispozițiile de desființare a chioșcurilor care oricum nu respectă forma decisă de Consiliul Local. De asemenea s-au trimis notificări pentru comercianți, pentru evacuarea comercianților care aveau contracte cu Hale și Piețe sau cu Direcția de Patrimoniu. Cei care aveau contracte cu Hale și Piețe pot depune cereri pentru spații în alte piețe ale Ploieștiului”, a transmis edilul, în contextul discutării, în Consiliul Local, a unui proiect referitor la trecerea de la SGU la Primărie a unor terenuri din fața gării.

Poza articol  Citește articolul: FOTO 📸 Cum vor arăta piețele de la Gara de Sud și Gara de Vest, după modernizare. Au fost anunțați câștigătorii licitației

Acesta a anunțat că primele lucrări vor avea loc chiar la pasajul din fața Gării de Sud, „ceea ce va însemna ceva disconfort pe traseele de mobilitate din Ploiești”.

„Trebuie să continuăm discuțiile cu constructorul și colegii de la TCE, dacă va fi sau nu va fi afectată circulația tramvaielor. Ca primă informație transmisă de constructor este că va fi afectată, dar trebuie să avem un răspuns clar și să aproximăm cât se poate de bine perioada în care se va întâmpla acest lucru”, a completat Polițeanu.