În urma dezbaterilor apărute după pictarea figurinii „Domnul Goe”, consilierii locali au cerut să vadă schițe cu viitoarele lucrări ce ar putea fi făcute la Ploiești. Așa au aflat că peretele unei unități de învățământ urma să fie pictat cu „draci, capete de mort și alte figurine care mai de care mai ciudățele”.
Dezvăluirea a fost făcută de consilierul local AUR Sorin Dan, în ședința de zilele trecute a Consiliului Local Ploiești, după ce acesta a cerut ca schițe ale lucrărilor propuse pentru a fi realizate în municipiu să fie prezentate în Comisia de Urbanism.
Citește articolul: VIDEO 🎦 Consiliul Local Ploiești a alocat încă 100.000 lei pentru Artown, după noi dezbateri aprinse privind vopsirea figurinei „Domnul Goe” în culorile curcubeului
„Cunoaștem cu toții subiectul foarte discutat legat de statuia «Domnului Goe» din Gara de Sud. Pentru că grupul AUR nu este de acord cu ce s-a întâmplat cu această statuie, ca reprezentant în Comisia 4 - Urbanism am solicitat colegilor ca de fiecare dată, înainte să se vină cu o astfel de propunere care ar urma să schimbe înfățișarea orașului, să se prezinte o schiță a ceea ce ar urma să fie reprezentat. Colegii din comisie au fost de acord și, la o ședință ulterioară, a fost făcută o propunere în care pe desenul respectiv apăreau tot felul de draci, capete de mort, tot felul de figuri care mai de care mai ciudățele care ar fi urmat să fie reprezentate pe peretele Liceului «Sf. Andrei». Cu ajutorul colegilor, care au înțeles că așa ceva nu poate fi acceptat, proiectul acela a fost respins. De aceea vreau să lanseze un apel către entitățile care vin cu propuneri către Primăria Ploiești să vină și cu unele mai artistice, legate de natură, de om. Îi asigur că acestea vor trece cu siguranță de Comisia 4”, a spus Sorin Dan în ședința CL Ploiești.
„Personal nu cred că orice imagine poate deveni automat potrivită pentru spațiul public doar pentru că este prezentată drept «artă». Avem dreptul să avem opinii diferite despre artă, iar atunci când vorbim despre spații publice, avem și obligația de a ține cont de impactul pe care aceste intervenții îl au asupra comunității. Ploieștiul are nevoie de culoare, de creativitate și de proiecte care să îi dea personalitate. Dar cred că are nevoie, în egală măsură, de bun gust, responsabilitate și respect pentru locurile în care intervenim.
Voi continua să susțin proiectele artistice care aduc valoare orașului și care contribuie la un spațiu urban plăcut, coerent și reprezentativ pentru Ploiești.
Pentru mine, nu este suficient ca un perete să fie colorat, ci contează ce transmitem prin ceea ce pictăm pe el, iar atunci când decidem asupra spațiului public, cred că trebuie să o facem cu responsabilitate față de ploieșteni și față de generațiile care vin după noi!” explica acesta anterior intervenției, într-o postare pe pagina sa de Facebook.