Ultimele lucrări pe Străpungerea Laboratorului au impus instituirea unor restricții de circulație, dar un șofer a decis aseară să ignore măsurile.
Ultimele lucrări pe Străpungerea Laboratorului au impus instituirea unor restricții de circulație. Joi seară, un șofer care a decis să ignore măsurile a ajuns cu mașina într-un șanț în care abia fusese turnat beton.
Incidentul a fost relatat vineri dimineață, de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
„Tocmai intraserăm și noi în faza finală de lucru la Străpungerea Laboratorului și aseară un domn a dat la o parte barierele de închidere a traficului auto și a căzut cu mașina în betonul tocmai turnat.
Vă rog, respectați indicațiile poliției și limitările de trafic decise de poliție în preajma lucrărilor de infrastructură pentru a evita pericole și, în cazul acesta, pentru a proteja chiar investițiile. În următorul an vor începe din ce în ce mai multe lucrări complicate și mari cu impact asupra rutelor de mobilitate internă”, a scris edilul în mesajul însoțit de o imagine surprinsă la locul incidentului.
Sursa foto: Facebook/ Mihai Polițeanu