Un bărbat din comuna Bucov a fost reținut, la data de 21 iunie 2026, pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Blejoi, în urma administrării probatoriului într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În cursul zilei de 22 iunie 2026, acesta va fi prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, din cercetări a reieșit faptul că, la data de 16 iunie 2026, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras o tricicletă pentru adulți din curtea unui imobil situat în satul Pleașa, comuna Bucov.
În vederea stabilirii situației de fapt și pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au desfășurat activități investigativ-operative și au administrat materialul probator necesar, reușind identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat din aceeași localitate.
Pentru consolidarea probatoriului și recuperarea prejudiciului, la data de 21 iunie 2026, polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de instanța competentă, pe raza satului Pleașa. În urma activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă de interes în cauză, inclusiv articole vestimentare susceptibile a fi fost utilizate la momentul comiterii faptei.
Față de persoana în cauză, în baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceasta urmând a fi prezentată procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive, potrivit legii.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.