Traseul Turul României trece anul acesta, din nou, și prin Ploiești. Cu prilejul evenimentului, pe 12 septembrie va fi organizată și o cursă pentru copii.
Turul României - o cursă pentru copii va fi organizată la Ploiești

Traseul Turul României trece anul acesta, din nou, și prin Ploiești. Cu prilejul evenimentului, pe 12 septembrie va fi organizată și o cursă pentru copii.

„Dacă ai între 2 și 10 ani, ia-ți bicicleta și hai la start! Înscrie-te gratuit și fii parte din cursa copiilor din cadrul Tour of Romania 2026, la Ploiești.

​Sâmbătă, 12 septembrie, Bulevardul Republicii devine un traseu complet închis mașinilor și dedicat exclusiv micilor bicicliști. Fiecare copil care trece linia de sosire este premiat cu medalia oficială de finisher, iar primii trei din fiecare categorie urcă pe podium” este invitația lansată de Primăria Ploiești.

Înscrierea este gratuită și se poate face online, AICI.

​„Traseul este amenajat și securizat pe sensul de mers dinspre Catedrală spre Caraiman, oferind un cadru protejat pentru toate nivelurile de experiență, de la biciclete fără pedale până la cei mai rapizi bicicliști”, au mai precizat organizatorii.

Pentru siguranța lor, participanții vor trebui să poarte cască de protecție și să aibă biciclete cu dopuri de protecție la capătul ghidonului.

Rezultatele vor fi transmise în timp real, pe platforma de cronometraj.

Organizatorii au stabilit ca punct de întâlnire zona statuii lui Mihai Viteazul, de pe Bd. Republicii din Ploiești. Kiturile de concurs vor putea fi ridicate în intervalul 10.00 - 11.00, iar cursele vor avea loc pe categorii de vârstă, în intervalul 11.15 - 13.30.

Poza articol  Citește articolul: Turul României pleacă la drum. Caravana trece și prin Ploiești