CSO Tricolorul Breaza a găsit primul succes în play-of-ul din C2
Echipa antrenată de Marius Vișan, Laurențiu Urdea și Alin Negreanu s-a acomodat bine cu rigorile zonei de play-off la nivelul Ligii a III-a. După două rezultate de egalitate și o înfrângere, pe terenul liderului, SC Popești Leordeni, a venit și ora primei victorii. Partida de pe stadionul Eugen Șoriceanu cu Înainte Modelu l-a scos la rampă de atacantul Adrian Vintilă. Acesta a marcat dubla prin care ”tricolorii” au câștigat, 2-1, dar a plecat, apoi, devreme, la vestiare, după ce a primit un cartonaș roșu pe final de partidă. Brezenii au gestionat bine, și în aceste circumstanțe, situația câștigând trei puncte importante. CSO Tricolorul Breaza a rămas, și după această victorie, pe ultimul loc în clasament, cu 8 puncte, înaintea startului în returul din play-off care propune, tot pe teren propriu, partida cu Dunărea Călărași.
ricolorul: Mînzicu - Tache (46 Dumitrescu), Ștefan (66 Miclea), V. Burlacu, Radu, Prodan (84 Stani), Dogaru (cpt), Nedelcu, Ioniță (84 Toader), Dumitrache (46 Șchiopu), Vintilă. Rezerve neutilizate: Neacșu - Clinci, Trăistaru, Stoica. Antrenor: Marius Vișan.
Modelu: Petreacă - Bala, Sersescu, Mateiu, Abdoulghani, Măgureanu, Grigore (62 Tănăsescu), McCarthy, Gheorghe (cpt)(79 Răileanu), Geolea (72 Tiber), Chiriță. Rezerve neutilizate: Guță - Gheorghiu, L. Burlacu, Abdulfatai. Antrenor: Virgil Nițoi.
Cartonașe galbene: Vintilă 60, 85, Prodan 69/Mateiu 60.
Eliminare: Vintilă 85.
Arbitri: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău) - Nicolas Spînu (București), David Ioan Iftode (Fălticeni). Arbitru de rezervă: Andrei Sîrbu (București).
Observator de arbitri: Eugen Roșu (Râmnicu Vâlcea). Delegat de joc: Duras Mihai (București).