Autoritățile locale din Bucov investesc peste 2.000.000 de lei în modernizarea intersecției din dreptul Primăriei, uneia dintre cele mai periculoase de pe DN1B.
Interscție pe DN1B, în dreptul Primăriei Bucov

Autoritățile locale din Bucov investesc peste 2.000.000 de lei în modernizarea uneia dintre cele mai periculoase intersecții de pe DN1B și a mai multor treceri de pietoni amplasate pe drumul național renumit pentru accidentele rutiere grave.

Procedura de achiziţie publică lansată de administrația locală se referă la sistematizarea intersecției dintre DN1B și str. Constantin Stere, aflată chiar în dreptul sediului Primăriei Bucov.

De asemenea, proiectul include modernizarea trecerilor de pietoni aflate pe drumul național la intersecțiile cu:

  • str. Constantin Stere
  • str. Th. Amann și str. C. Negruzzi 
  • str. Dacia și str. Tineretului.

„Pe sectorul studiat existau trotuare, asfaltate și înainte de implementarea proiectului de modernizare a șanțurilor și trotuarelor. Trotuarul de pe partea dreaptă a DN1B era amplasat la nivel fiind încadrat cu borduri mici de beton și are o lățime de cca. 1.2 m.

Trotuarul de pe partea stângă a DN1B era amplasat denivelat fiind încadrat cu borduri mari de beton și având o lățime de cca. 1.2-1.3 m. Prin proiectul de modernizare a șanțurilor și trotuarelor se prevăd trotuare cu lățimea de 1.80 m, amplasate imediat la exteriorul elementelor de scurgere a apelor modernizate.

Trecerea de pietoni existentă este în prezent iluminată. Pe stâlpii de iluminat sunt montate și indicatoarele rutiere fig. L8 – Trecere de pietoni - la partea inferioară a stâlpilor și fig. G1 cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă la partea superioară a stâlpilor. Poziția stâlpilor/ a indicatoarelor menționate nu corespunde în teren cu liniile transversale ale marcajelor aferente trecerilor de pietoni. Starea carosabilului DN1B pe sectorul studiat este satisfăcătoare. Pe partea dreaptă la margine, pe o fâșie de cca. 0.5 m lățime, în lungul sectorului se remarcă urmele unei frezări ale îmbrăcămintei, aceasta fiind o dovadă a unor defecțiuni de tipul refulărilor. Cu ocazia frezării anterioare, a fost îndepărtat și marcajul rutier lateral, care nu a mai fost refăcut.

Pe sectorul studiat nu erau amenajate dispozitive de colectare și scurgere a apelor pluviale, în situația anterioară implementării proiectului de modernizare a trotuarelor și elementelor de scurgere a apelor acestea se scurgeau prin pantele drumului în special în lateral unde bălteau sau se scurgeau către proprietățile adiacente”, detaliază documentele care însoțesc anunțul din SEAP.

Poza articol  Citește articolul: Drum de legătură între Centura Ploieștiului și Parcul Municipal. Cât ar costa varianta care ar debloca sensul giratoriu de la Strejnicu

Valoarea estimată a contractului este de 2.045.718 lei, fără TVA. Lucrările ar urma să dureze cel mult 4 luni.

„Scopul amenajărilor este reducerea riscului de accidente rutiere cauzate de neacordarea de prioritate în intersecție, neacordarea de prioritate pietonilor și de traversări neregulamentare ale pietonilor. Amenajarea unor refugii mediane la trecerile de pietoni va reduce riscul de accidentare a pietonilor”, menționează autoritățile locale.

Lucrările planificate în intersecțiile de pe DN1B, pe raza comunei Bucov:

  • amenajarea intersecției dintre DN1B și str. Constantin Stere în conformitate cu prevederile normativului AND 600 pentru efectuarea virajul la stânga
  • reamenajarea a 3 treceri de pietoni existente și înființarea unei noi treceri de pietoni nouă în baza principiilor enunțate în Catalogul de măsuri privind siguranța circulației în satele liniare indicativ S STR6123.