Polițiștii Secției 2 au reținut, joi, un tânăr de 23 de ani cercetat pentru tentativă la tâlhărie calificată. Fapta a fost comisă pe Bd. Republicii.
Tânăr reținut, la Ploiești, pentru tentativă de tâlhărie

Polițiștii Secției 2 Ploiești au reținut, joi, un tânăr de 23 de ani cercetat pentru tentativă la tâlhărie calificată. Fapta a fost comisă într-un magazin de pe Bd. Republicii.

„La data de 14 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr ar fi sustras produse dintr-un magazin situat pe Bulevardul Republicii din municipiul Ploiești.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au efectuat verificări și au demarat activități pentru identificarea persoanei bănuite.

Din primele cercetări a reieșit că un tânăr ar fi ascuns două sticle de băuturi alcoolice în geacă, pe care ulterior le-ar fi restituit după ce a fost abordat de agentul de pază. 

În încercarea de a-l opri, o angajată a magazinului ar fi fost împinsă de acesta și ulterior ar fi părăsit incinta magazinului”, au relatat polițiștii.

Poza articol  Citește articolul: UPDATE. VIDEO 🎦 Percheziții în derulare, la Ploiești și Bărcănești. Sunt căutați suspecți într-un dosar de furt și tâlhărie

În baza semnalmentelor, polițiștii l-au identificat pe suspect, un tânăr de 23 de ani, într-o stație de transport public din municipiul Ploiești. Acesta a fost dus la audieri, iar ulterior reținut pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și luarea măsurilor legale în consecință.

Sursa imagini: IJP Prahova