Autoritățile locale continuă frumoasa tradiție a organizării unei tabere la mare, pentru elevii unităților de învățământ din comună.
Zeci de copii din Florești au fost trimiși de autoritățile locale în tabără la Costinești

Autoritățile locale continuă frumoasa tradiție a organizării unei tabere la mare pentru elevii unităților de învățământ din comună. Copiii au plecat miercuri dimineață la Costinești.

„Astăzi, de dimineață, au plecat copiii în tabăra de la Costinești. I-am însoțit până la autocare și le-am urat multă distracție, să fie cuminți și să se bucure de soare și de mare! Bucuria lor mi-a înseninat toată ziua!”, a scris primarul Simona David pe pagina sa de Facebook.

Poza articol  Citește articolul: FOTO 📸 Creșă în construcție, la Florești. Simona David (primar): „Începe să prindă contur”

Tabăra este organizată anual de autoritățile locale, în vacanța de vară, programul urmărind pe de-o parte să-i recompenseze pe elevii care s-au remarcat prin rezultatele obținute pe parcursul anului școlar, iar pe de altă parte să-i stimuleze pe toți să se remarce în activitatea școlară, pentru a se număra prin beneficiarii acestui proiect.