Un bărbat din Vărbilău, care s-a urcat beat la volan, a provocat, miercuri seară, un accident rutier, fugind apoi de la locul evenimentului.
Șofer beat implicat într-un accident, miercuri seară, în zona Slănic. Bărbatul a fugit apoi de la locul evenimentului

Un bărbat din Vărbilău, care s-a urcat beat la volan, a provocat, miercuri seară, un accident rutier, fugind apoi de la locul evenimentului.

Accidentul a fost reclamat de al doilea conducător auto implicat, prin apel la 112, în jurul orei 21.45, bărbatul povestindu-le polițiștilor din Slănic și că șoferul vinovat a fugit de la locul evenimentului.

„A fost identificat, în scurt timp, celălalt autovehicul implicat, precum și conducătorul acestuia, respectiv un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Vărbilău.

Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere valoarea înregistrată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei”, a anunțat IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: Accident provocat de un șofer beat, în Ploiești. A intrat cu mașina într-un autoturism oprit pe o stradă din Malu Roșu

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Foto cu caracter ilustrativ