Examenul suplimentar de admitere la liceu, care putea fi organizat din vara lui 2027, a fost eliminat prin proiectul adoptat marți de Senat.
Marți, Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede eliminarea posibilității organizării unui examen suplimentar de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Națională. Au fost înregistrate 104 voturi „pentru” și trei abțineri.
Citește articolul: EXAMENE 2027. De anul viitor, liceele vor putea organiza propriile examene de admitere în clasa a IX-a. Calendarul propus și lista disciplinelor, în funcție de profil și specializare
Noul tip de admitere este prevăzut de Legea învățământului preuniversitar 198/2023. Reglementările sunt în vigoare de la 1 septembrie. Acestea permis liceelor să organizeze concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri, după susținerea de către elevi a Evaluării Naționale.
După votul din Senat, actul normativ merge la promulgare. Legea va intra în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial, iar Ministerul Educației va emite un nou ordin cu metodologia de examen.