SGU Ploiești a anunțat că se retrage din parteneriatul Artown Now 2026 după scandalul iscat de vopsirea statuii „Domnul Goe” în culorile curcubeului.
Scandalul „Domnul Goe”. SGU Ploiești se retrage din parteneriatul Artown Now 2026

SGU Ploiești a anunțat că se retrage din parteneriatul instituțional pentru evenimentul Artown Now 2026 după scandalul iscat de vopsirea statuii „Domnul Goe” în culorile curcubeului.

„Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești își afirmă principiul neutralității instituționale: orientarea unor mesaje publice către teme ideologice sensibile, cu potențial de polarizare socială, se află în afara sferei noastre de competență și nu poate fi asociată cu imaginea instituției.

​Apreciem și respectăm libertatea de exprimare în toate formele ei artistice. Considerăm însă că participarea SGU Ploiești, în calitate de partener, la evenimente promovate prin astfel de mesaje poate genera controverse în spațiul public, fără legătură cu valorile, rolul și misiunea statutară a instituției noastre”, au transmis reprezentanții societății.

Vopsirea statuii de pe peronul Gării de Sud în culorile curcubeului, asociate mișcării LGBTQ+, a stârnit reacții vehemente în mediul online.

Poza articol  Citește articolul: PSD Ploiești:„Să încerci să le vinzi oamenilor această bătaie de joc drept «artă urbană» este de o obrăznicie fără limite” Reacție dură după ce „Domnul Goe” a fost vopsit în culorile curcubeului


„SGU Ploiești informează publicul cu privire la următoarele decizii:

  • Retragerea din calitatea de partener instituțional al evenimentului Artown Now 2026, cu efect începând cu data prezentului comunicat.
  • Solicitarea oficială adresată organizatorilor de a elimina sigla și numele SGU Ploiești de pe toate materialele de promovare ale evenimentului, atât în format fizic, cât și în mediul online.

Aceste decizii vizează exclusiv protejarea imaginii societății SGU Ploiești și nu constituie o poziționare față de conținutul artistic al evenimentului. Activitatea noastră rămâne dedicată, conform statutului, administrării domeniului public și serviciilor de gospodărire urbană, în slujba întregii comunități ploieștene, cu neutralitate și respect față de toți cetățenii”, precizează sursa citată.

Sursa foto: SGU Ploiești