O petrecere de majorat s-a terminat cu scandal, la Măneciu. Incidentele, care au avut loc acum o săptămână, au intrat și în atenția Poliției, după o filmare apărută în mediul on-line. La acest moment, oamenii legii fac cercetări în cadrul unui dosar penal ce vizează mai multe infracțiuni.
Conflictul a avut loc pe 9 mai, în timpul unui eveniment privat care avea loc într-un local din Măneciu.
Vineri, pe 15 mai, polițiștii din cadrul Secției Drajna s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariției, în mediul on-line, a unui material video ce surprinde incidentul de la finalul săptămânii trecute.
„S-a stabilit faptul că între mai multe persoane a izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri generate în cadrul unui eveniment privat organizat într-un restaurant din localitate.
Din verificările efectuate a rezultat că între persoanele implicate au avut loc acte de violență reciprocă, constând în îmbrânciri și agresiuni fizice, context în care una dintre persoane ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător improvizat, respectiv un pahar spart, îndreptat către ceilalți participanți la conflict.
Totodată, în scopul imobilizării persoanei respective și al aplanării conflictului, alte persoane implicate ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia, fiind adresate și amenințări cu acte de agresiune”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Persoanele implicate, identificate și audiate, au declarat că nu doresc să depună plângeri și nici nu au solicitat emiterea unor ordine de protecție.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, precum și pentru lovirea sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Foto cu caracter ilustrativ