Proiectul consilierului local Mihai Apostolache, privind un nou mod de organizare în Republica de sub Castani, va fi dezbătut joi, pe 28 mai, de Consiliul Local Ploiești. Apostolache propune ca zona food să fie amenajată în centru, iar concertele să fie organizate la Sala Sporturilor.
„Experiența anului 2025 a demonstrat că proiectul «Republica de sub Castani», prin durata sa de 5 luni (mai–septembrie) și complexitatea activităților, depășește sfera unui simplu eveniment ocazional. De aceea, am propus o reglementare dedicată, care să asigure un echilibru între divertisment, protejarea patrimoniului local și liniștea cetățenilor. Noua strategie de organizare propune segmentarea activităților în trei zone distincte, pentru a evita aglomerația și degradarea spațiului public”, explică inițiatorul proiectului.
Potrivit acestuia, concertele ar putea fi mutate la Sala Sporturilor, iar zona de food - în zona pietonală din centrul orașului. Pe Bulevardul Independenței ar rămâne, astfel, „o zonă destinată exclusiv mișcării și recreerii (sport, dans, fitness, activități pentru copii)”. „Pentru a proteja sistemul modernizat de irigații, arborii de castan și pentru a asigura liniștea necesară pacienților si personalului medical de la Spitalul de Pediatrie, în această zonă vor fi interzise unitățile de alimentație publică (food-trucks), vehiculele grele și scenele de mari dimensiuni”, argumentează Mihai Apostolache, consilier local România în Acțiune.