Potrivit datelor prezentate de IJP Prahova, în urma controlului, polițiștii de la Ordine Publică, Investigații Criminale, Poliţie Rutieră, lucrătorii de prevenire şi jandarmii au legitimat, în decurs de două orei, 134 de persoane, au controlat 17 autovehicule şi au efectuat verificări la 27 de societăți comerciale/producători agricoli. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.400 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării, diferite bunuri alimentare şi nealimentare, precum: 488 perechi de încălțăminte, 324 articole vestimentare, 49 de bunuri electrice (uscătoare, perii, ondulatoare de păr), 55 lenjerii de pat/pilote, 238 kg fructe şi legume şi 1000 de țigarete, valoarea acestora ridicându-se la peste 41.000 lei, a anunţat Poliţia Prahova.
Printre altele, la o societate comercială, poliţiştii au identificat mai multe articole vestimentare, oferite la vânzare, care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi pentru care nu existau certificate de conformitate eliberate de firmele producătoare. În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar bunurile au fost ridicate în vederea cercetărilor.