Mijloacele de transport TCE Ploiești vor circula după un program special în perioada 10 - 13 aprilie, a anunțat Primăria Ploiești.
În perioada Sărbătorilor Pascale, transportul public local de persoane din municipiul Ploiești va fi asigurat după un program special. Astfel, vineri, pe 10 aprilie, mijloacele de transport vor circula după programul din zilele de sâmbătă, iar în perioada 11 - 13 aprilie va fi valabil programul din zilele de duminică.
Traseele 1, 2, 22/22barat, 32, 401 și 402 vor avea programele adaptate și la orarul zilnic de închidere al marilor centre comerciale, aflate pe ruta fiecăruia dintre acestea.
„În data de 12.04.2026, AFI Ploiești si Cocoș 2 sunt închise. Ca urmare, traseele 401 Hipodrom – AFI Ploiești și 402/402b Lămâița – AFI Ploiești vor fi suspendate.
Pentru eventualele deplasări spre/de la Parc Obor, călătorii pot folosi combinația traseului 40 Hale Catedrală - Bereasca cu celelalte linii urbane”, au mai anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.