Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice anunță încheierea cercetărilor într-un dosar penal privind un bărbat de 50 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.  Potrivit IJP Prahova, acesta "ar fi atestat în fals faptul că 17 elevi din clase terminale au promovat examenul de corigență, deși la examenul scris aceștia ar fi obținut note sub 5, iar la momentul susținerii examenului oral aceștia nu ar fi fost notați".

Dosarul penal a fost înaintat unității de parchet cu propunere de sesizare a instanței competente să soluționeze cauza.

Dascălul în cauză a fost cercetat și de ofițerii DGA Prahova, în vara anului trecut, în dosarul său fiind deja pronunțată o condamnare definitivă.

Citiţi toate detaliile pe Telegrama.ro!