Andrei Volosevici a enumerat, într-o discuţie cu reprezentanţii presei locale derulată la sediul Primăriei, obiectivele programate pentru acest an, indiferent că e vorba de investiţii, susţinute din bugetul de dezvoltare, sau de lucrări de întreţinere şi reabilitare, derulate din cel de funcţionare, cum e cazul reparaţiilor de străzi sau efectuării de marcaje rutiere, după contractarea unui nou operator. În mod evident, autorităţile doresc şi începerea lucrărilor la o bună parte dintre proiectele europene pentru care au fost depuse cereri de finanţare în precedentul mandat. Printre obiectivele pentru acest an se mai numără şi amenajarea de cabinete medicale în toate unităţile de învăţământ din Ploieşti, dar şi gestionarea în continuare a problemelor specifice ridicate de pandemia de coronavirus.
„Estimările noastre sunt că undeva în jur de 22-23 aprilie vom reuşi să ne adoptăm bugetul. Parte din fondurile din bugetul naţional vor merge către bugetul judeţean şi tocmai de asta suntem un pic legaţi, asta este procedura, aşteptăm să vedem ce dispune şi Consiliul Judeţean. La nivelul general de investiţii, ne dorim cât mai multe. Am avut plăcerea să stăm de vorbă cu firmele care îşi desfăşoară activitatea în Ploieşti care au fost interesate, iar din dorinţa lor de a se implica social vor exista sponsorizări pentru o bună parte din ceea ce înseamnă reabilitarea locurilor de joacă şi crarea de noi locuri de joacă. O altă obligaţie pe care ne-o asumăm fără discuţii este cea legată de scenariile de incendiu, cu estimări de 8 milioane de lei anterior licitaţiilor, vom lucra foarte mult pe reparaţii şi întreţinere drumuri, vom lucra foarte mult pecontractele de reparaţii şi întreţinere şcoli. În mod sigur vom începe cel puţin una dintre cele trei parcări supraetajate, cel mai probabil pe Democraţiei. La nivel de investiţii, în mod categoric în acest an vom termina tot ce înseamnă partea pietonală din zona de lângă noi (n.r. platoul pietonal din dreptul Galeriilor Comerciale, în vecinătatea sediului Primăriei), pentru că este o ruşine. Pe estimările pe care avem cred că vom reuşi până undeva în septembrie să fim gata cu toate aceste lucrări. Bineînţeles, fondurile europene, bineînţeles, lucruri care apar inerent şi, totuşi, foarte atenţi la ceea ce se întâmplă la nivelul COVID-ului, pentru vom depinde foarte mult de lucrul acesta! Tot la nivelul priorităţilor, încep lucrările în Mitică Apostol, dar încep lucrările pe bune, după ce am reuşit cu Apa Nova vizionarea video a canalizării trebuie să mai îndreptăm nişte lucruri, după care să trecem la extinderea reţelei de apă în tot cartierul. Trebuie să se lucreze în paralel la nivelul reţelarilor, şi aici mă refer la faptul că şi Distrigazul trebuie să se mişte în acelaşi timp. Cel mai important lucru, de care v-am informat anterior, este că prin decizia celor de la Apele Române putem face microstaţii de epurare, care pot fi amplasate în spatele cartierului”, a declarat primarul Ploieştiului.