Primul autobuz electric din istoria TCE, cumpărat din fonduri europene, a ajuns, săptămâna trecută, în Ploieşti. Alte opt bucăţi sunt aşteptate să sosească până la finalul verii.

Autobuzul, care are 12 metri lungime şi schema de culori similară celei de la noile troleibuze, a sosit pe 2 iunie, intrând imediat în probe prin municipiu. Vehiculul face parte dintr-o flotă de nouă autobuze electrice achiziţionate din fonduri europene de către Ministerul Dezvoltării, în parteneriat cu administraţia ploieşteană. Licitaţia, organizată în sistem centralizat, a mai vizat achiziţia a trei staţii de încărcare rapidă şi nouă staţii de încărcare lentă, valoarea totală rezultată în urma licitaţiei fiind de 24,2 milioane de lei pentru lotul dedicat municipiului Ploieşti.

Celelalte opt bucăţi ar urma să sosească în iulie şi august, potrivit informaţiilor tranbsmise anterior de directorul Transport Călători Express, Alexandri Nicolae.

Proiectul european prevede că staţiile de încărcare vor fi amplasate la capătul de linie al traseului 2, astfel că autobuzele vor fi utilizate exclusiv pe acest traseu, cel puţin până când infrastructura specifică va fi extinsă. Apropo de extindere, autorităţile au depus şi o cerere de finanţare în cadrul PNRR, pentru alte 22 de atobuze electrice noi, plus staţii de încărcare atât pentru transportul public, cât şi pentru autoturisme.