Primăria Câmpina a anunțat că suspendă acordarea finanțărilor nerambursabile pentru asociații și fundații, în urma unei OUG adoptate de Guvern.
Primăria Câmpina suspendă acordarea finanțărilor nerambursabile pentru proiectele de interes local, din cauza unei ordonanțe de urgență

Primăria Câmpina a anunțat că suspendă acordarea finanțărilor nerambursabile pentru asociații și fundații, în urma unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern la finalul săptămânii trecute.

Autoritățile locale au anunțat suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005, al cărei regulament a fost aprobat la finalul lunii august, cu mare întârziere față de anii anteriori pentru că și bugetele, anul acesta, au fost aprobate foarte târziu.

Astfel, organizațiile interesate să deruleze proiecte de interes local, în diferite domenii, s-au văzut nevoite să-și regândească strategia, pentru acțiuni planificate pe parcursul celor câteva luni rămase până la finalul anului. Acum, acestea primesc o nouă lovitură. Banii pe care se bazau nu mai vin!

„Primăria Municipiului Câmpina informează cetățenii și organizațiile interesate că procedura de acordare a finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii nr. 350/2005, se suspendă, ca urmare a noilor prevederi legislative privind angajarea cheltuielilor din fondurile publice. Măsura este determinată de publicarea, în data de 30 octombrie 2026, a Ordonanței de urgență 43/2026 privind acordarea sprijinului pentru asigurarea energiei termice în sezonul rece 2026-2027, unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit art. XXII alin. (1) lit. i) din actul normativ menționat, în anul 2026, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, ordonatorii de credite ai autorităților și instituțiilor publice nu pot încheia angajamente legale pentru cheltuielile aferente categoriei «Asociații și fundații».

Prevederea legislativă stabilește anumite excepții, respectiv finanțările care vizează domeniile sănătate și asistență socială, precum și finanțarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale și a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în condițiile prevăzute de lege”, anunță administrația locală.

Primăria Câmpina a suspendat, așadar, procedura de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005, „până la clarificarea cadrului legislativ și a condițiilor în care pot fi reluate aceste demersuri”. „Regretăm eventualele inconveniente create organizațiilor interesate și vom informa publicul cu privire la orice modificare a situației legislative și la posibilitatea reluării procedurii”, se încheie comunicatul administrației locale.

După ședința de Guvern de vineri, reprezentanții Executivului au anunțat că a fost adoptată o ordonanță de urgență privind sprijinul pentru asigurarea energiei termice în sezonul rece 2026–2027, unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. 

„Pentru protejarea execuției bugetare până la evaluarea de ansamblu a strategiei fiscal-bugetare pentru perioada următoare, ordonanța limitează angajarea de noi cheltuieli neesențiale până la finele anului 2026: ordonatorii de credite ai autorităților și instituțiilor publice nu mai pot încheia angajamente legale pentru furnituri de birou, reparații curente, obiecte de inventar, cărți și publicații, consultanță și expertiză, pregătire profesională, studii și cercetări, alte cheltuieli și transferuri către asociații și fundații, și nici pentru investiții noi. Măsuri similare au fost aplicate și în anii precedenți, în ultima parte a exercițiului bugetar, ca instrument de protejare a execuției. Excepțiile protejează integral serviciile esențiale — sănătatea, învățământul, asistența socială, intervențiile în situații de urgență, apărarea, ordinea publică și securitatea națională, deszăpezirea, activitățile culturale, administrarea datoriei publice și obligațiile care decurg din lege ori din hotărâri judecătorești — precum și proiectele finanțate din programe naționale, fonduri europene, Fondul de modernizare și Instrumentul SAFE. Pentru situațiile obiective, care nu pot fi amânate după 1 ianuarie 2027, rămân disponibile supape de flexibilitate: note justificative aprobate de ordonatorii principali de credite, la nivel local, respectiv memorandum aprobat de Guvern. Măsurile nu reduc bugetele aprobate și nu opresc proiectele în derulare”, explica, la acel moment, un comunicat al Guvernului.