Suma primită ca primă de carieră didactică anul acesta trebuie utilizată în mare parte sau chiar integral pe cursuri de pregătire profesională.
Prima de carieră didactică trebuie folosită, cu prioritate, pentru cursuri de formare profesională

Suma primită ca primă de carieră didactică anul acesta trebuie utilizată în mare parte sau chiar integral pe cursuri de pregătire profesională.

Procedura specifică de implementare a măsurii de susținere a activității didactice, emisă pe suport electronic, pentru anul școlar/universitar 2025-2026 a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Documentul stabilește pașii pe care trebuie să îi urmeze profesorii pentru utilizarea primei de carieră didactică de 1.500 de lei, precum și obligațiile Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), inspectoratelor școlare și universităților de stat. 

Ministerul Educației și Cercetării întocmește și încarcă în aplicația informatică lista beneficiarilor eligibili pentru anul școlar și universitar 2025-2026, cu nume și prenume, CNP și alte date utilizate pentru eliminarea dublurilor și efectuarea verificărilor externe înainte de emiterea suportului electronic. Potrivit procedurii, profesorii trebuie să activeze măsura de sprijin prin autentificarea în aplicația pusă la dispoziție de unitatea emitentă sau prin apelarea call-centerului dedicat.

De asemenea, ei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să-și asume că vor cheltui suma acordată drept primă de carieră didactică în conformitate cu reglementările în vigoare. 

„Unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene încarcă în aplicația informatică, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, lista cu următoarele informații: CNP și CUI furnizor aferente beneficiarilor finali personal didactic care au utilizat procentul de minimum 65% din valoarea nominală de 1.500 lei pentru cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională”, precizează procedura publicată în Monitorul Oficial.

După participarea sau absolvirea cursului de pregătire profesională, beneficiarii trebuie să încarce certificatul în aplicația STS.

Poza articol  Citește articolul: Sindicatele din Educație susțin greva generală declanșată de SANITAS