La circa doi ani şi jumătate de la finalizarea lucrărilor din proiectul european de modernizare a liniilor de tramvai şi a infrastructurii rutiere pe această zonă, autorităţile ploieştene modifică, parţial, configuraţia benzilor de mers pe strada Democraţiei, în sudul municipiului. Viceprimarul Cristian Ganea a anunţat că miercuri au început lucrările pentru efectuarea marcajelor rutiere şi spune că aceste modificări vizează în primul rând creşterea siguranţei pentru pietoni.
Operaţiunile se vor finaliza joi, a mai precizat viceprimarul, odată cu instalarea unor stâlpişori flexibili pentru delimitarea sensurilor de mers. Lucrările au loc pe Democraţiei, în apropiere de Piaţa Anton.
"Au început lucrările privind realizarea marcajelor rutiere în zona Democrației. Astăzi au fost montate indicatoarele şi s-a trasat marcajul. Mâine se va finaliza semnalizarea rutieră din zonă şi se vor monta stâlpişorii flexibili pentru delimitarea sensurilor de mers. Siguranța pietonilor este o prioritate pentru mine", a afirmat Cristian Ganea, într-o postare pe pagina de Facebook.