Conducerea Primăriei Ploieşti anunţă amenzi mai mari pentru aşa-zişii reţelari, reţelişti, drumari sau cum mai vreţi să le spuneţi firmelor care sparg străzile sau trotuarele şi "uită" să le mai aducă la starea iniţială. Primarul Adrian Dobre a anunţat marţi, într-o întâlnire cu reprezentanţii presei locale, că le-a solicitat reprezentanţilor Poliţiei Locale să fundamenteze un proiect de hotărâre, pentru sancţionarea mai drastică a acestor societăţi.

Ideea pleacă de la faptul că, în prezent, respectivele firme profită de o prevedere fiscală care le permite să achite în primele ore jumătate din cuantumul amenzii minime, adică, explică edilul, scapă adesea cu o sancţiune de 500 de lei indiferent cât de mari ar fi fost pagubele sau inconvenientele produse. "Amenzile sunt stabilite prin hotărâre de Consiliu Local, însă în anumite limite stabilite de lege. Am avut nenumărate discuţii pe acest subiect cu cei de la Poliţia Locală şi Direcţia Tehnic Investiţii. Numărul amenzilor este cu mult mai mare decât ce a existat în anii anteriori, însă până la urmă nu este lucrul pe care ni-l dorim, o amendă de 500 sau 1.000 de lei este prea mică pentru numărul de zile de întârziere şi disconfortul creat", a argumentat primarul municipiului Ploieşti.

În timp ce ideea unor sancţiuni mai aspre, menite să responsabilizeze aceşti reţelari, sună excelent pentru ploieşteanul de rând, dacă e să fim cârcotaşi ar trebui să notăm că de aproape un an de zile conducerea Primăriei se tot laudă cu reglementări mai stricte în acest domeniu şi cam fără rezultate concrete. Citiţi mai multe detalii pe Telegrama.ro!