Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a afirmat marţi, într-o conferinţăd e presă organizată la sediul instituţiei, că administraţia locală a acţionat în instanţă constructorul care s-a ocupat de acest tronson, solicitând ca asocierea de firme să fie obligată să refacă lucrările în zonele în care au apărut gropi. Edilul a explicat că există neînţelegeri între constructor şi proiectantul care s-a ocupat de respectivul proiect european care a vizat modernizarea căii de rulare şi a infrastructurii rutiere aferente.
"Strada este în garanţie. Operatorul economic nu vrea să facă acest lucru, motiv pentru care l-am acţionat în instanţă, solicitând să fie obligat să efectueze lucrările respective", a declarat Adrian Dobre, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor despre problemele reapărute în ultimele săptămâni pe Şoseaua Vestului. "Este eterna şi necontenita poveste legată de cine e de vină, proiectantul sau constructorul", a răspuns primarul când a fost întrebat ce motive invocă executantul pentru refuzul de a interveni din nou pe această arteră de circulaţie.
Pe Şoseaua Vestului au mai apărut gropi şi în 2017 şi 2018.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
GALERIE FOTO | Cratere pe Şoseaua Vestului, la scurt timp după terminarea proiectului european de modernizare
Gropi mari pe o stradă MODERNIZATĂ din fonduri europene, la Ploieşti | FOTO
"Am putea să intervenim cu firma contractată pentru lucrări la carosabil, însă nu vrem să riscăm pierderea garanţiei. Lucrările s-au finalizat în 2016, deci strada este în garanţie până în 2021", a mai precizat edilul.