Primăria comunei prahovene Floreşti a anunţat derularea unor lucrări de modernizare pe strada Bisericii.

Primarul Simona David a anunţat zilele trecute că lucrările sunt în toi şi presupun schimbarea bordurilor, turnarea unui nou strat de uzură şi refacerea trotuarelor.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Stadiul lucrărilor de investiţii aflate în derulare în Floreşti

„Au început lucrările pe strada Bisericii, unde vom monta borduri, urmând apoi amenajarea de trotuare și turnarea covorului asfaltic. Cu această ocazie, aș vrea să ne înțelegeți pentru disconfortul care se creează până la finalizarea lucrărilor de pe strada Bisericii”, a transmis primarul Simona David.