La Florești a început distribuirea pachetelor cu produse de igienă și alimente, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

"Vârstnicii și persoanele cu probleme medicale, care nu se pot deplasa, vor primi acasă aceste pachete", a anunţat primarul comunei Floreşti, Simona David. Ceilalţi beneficiari îşi pot ridica pachetele de la sediul Cantinei Sociale din zona Blocuri Noi Florești, de luni până vineri, între orele 08.30-14.30. Ei trebuie să prezinte actul de identitate, original și copie. De asemenea, acolo unde este cazul, trebuie prezentată copia certificatului de încadrare în grad de handicap valabil, a mai precizat primarul, adăugând că "pe tot parcursul programului, se vor respecta măsurile de distanțare și cele igienico-sanitare".

Fiecare pachet cuprinde produse de igienă (pastă și periuțe de dinți, săpun, șampoane, detergent de rufe) și alimente (mălai, făină , zahăr, ulei, orez, paste făinoase, conserve de carne, pate, compot și gem.