Prahova a primit aproape 35 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, printr-o hotărâre adoptată de cabinetul Cîţu miercuri seară, la scurt timp de la aprobarea moţiunii de cenzură.

Guvernul a repartizat, printr-o hotărâre adoptată miercuri seară, peste un miliard de lei către autorităţile publice locale din toată ţara, pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare până la finalul anului, a celor necesare în unităţile sanitare în contextul pandemiei şi a cofinanţărilor la proiectele europene. Banii au fost repartizaţi din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pe baza unui proiect iniţiat de Ministerul Dezvoltării, care a argumentat că situaţia epidemiologică actuală a afectat desfăşurarea în parametri normali a activităţilor economice, astfel că multe unităţi administrativ-teritoriale riscă un blocaj financiar în ultima parte a anului.

Repartiţia a fost făcută pe baza informaţiilor transmise de prefecturi şi consilii judeţene. În Prahova, Instituţia Prefectului calculase un necesar total de puţin peste 500 de milioane de lei, care practic ar fi reprezentat jumătate din suma totală împărţită în toată ţara, valoare solicitată depăşită doar de Maramureş şi Iaşi. Cum nu s-a putut da pe măsura solicitării, în judeţ ajunge, prin această hotărâre, o sumă de 34.736.000 de lei.

Cea mai mare pondere va merge către municipiul Ploieşti, care va primi 5 milioane de lei. Celălalt municipiu al judeţului, Câmpina, nu apare în anexa hotărârii de Guvern. Consiliul Judeţean a primit 4.363.000 de lei.

Pe acelaşi subiect: Primăria Florești a avut cea mai mare alocare din mediul rural din Prahova la repartizarea făcută de Guvern

La nivelul oraşelor din Prahova, sumele variază între 100.000 şi 800.000 de lei. Coincidenţă sau, valoarea cea mai mică apare la Vălenii de Munte şi Boldeşti-Scăeni, ambele localităţi cu primari PSD, în timp ce Sinaia şi Buşteni au primit câte 600.000 de lei, iar Plopeni 800.000, toate trei fiind oraşe cu primari PNL.

La nivelul comunelor, alocările au variat între 50.000 şi 600.000 de lei, recordul fiind atins de Floreşti şi Drajna. În total, 95 de localităţi din cele 104 din Prahova au primit fonduri.

„E Guvernul României, nu al PNL”

Reprezentanţii PSD reclamă că Guvernul a alocat bani din fondul de rezervă pe criterii politice, avantajând făţiş primarii liberali. Social-democraţii susţin că aceste fonduri reprezintă, practic, „recompensa” pentru voturile de la alegerle interne din PNL şi promit plângeri penale.

Deputatul Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, şi senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD la nivel naţional, au comentat repartizarea de fonduri, reclamând că aceasta avantajează în mod evident localităţile conduse de primari liberali, reversul medaliei fiind că, implicit, dezavanteajează alte milioane de români, din alte localităţi. „HG-ul infam alocă de 8 - 10 ori mai puțin bani comunităților conduse de primari PSD, decât localităților PNL. Nevoile cetățenilor sunt aceleași, de aceea nedreptatea este imensă”, a declarat senatorul ploieştean Radu Oprea, care a promis mai multe plângeri penale, dar şi contestarea hotărârii de Guvern în instanţa de contencios-administrativ. „Cîțule, penal ai fost, penal ai rămas! Cîțu și Vlășceanu au plătit aseară prețul pentru votul primarilor PNL la Congresul care i-a ales în funcții înalte. Fapta penală este acum consumată. Cercul însă se va închide cu plângerile penale pe care PSD le va face celor care au condamnat mai mult de jumătate din comunitățile locale ale României la frig și întuneric”, a declarat Radu Oprea.

La rândul său, preşedintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a reclamat că guvernanţii au tratat bugetul naţional ca „bugetul PNL”, lăsând alocări minime, în unele cazuri de ordinul câtorva zeci de mii de lei, către localităţile cu primari social-democraţi. „Trimiteți în faliment comunități întregi, doar pentru că sunt conduse de primari social-democrați și pentru că nu i-au vrut, la alegeri, pe oamenii voștri! Veți plăti pentru toate ticăloșiile voastre!”, a afirmat Toader.