Circulația rutieră pe străzile Bobâlna, Laboratorului și Poligonului va fi restricționată de vineri, 27 martie, pentru lucrările programate în această perioadă.
Pe Bobâlna vor începe vineri lucrările de asfaltare anunțate de primarul Ploieștiului săptămânile trecute și care ar urma să dureze până la sfârșitul lunii aprilie.
„Timp de aproximativ 10 zile (în funcție de condițiile meteo), strada Bobâlna va avea alternativ sensuri închise și se va folosi semaforizare alternativă pentru dirijarea traficului”, a informat edilul.
Demararea lucrărilor de asfaltare a așteptat finalizarea intervențiilor pe care le aveau planificate rețelarii.
Citește articolul: Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „Ne-am propus să avem asfalt nou pe Bobâlna până la finalul lunii aprilie”
Tot vineri, pe 27 martie, constructorul de pe Străpungerea Laboratorului ajunge la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Poligonului, astfel că va fi închisă circulația rutieră pe o rază de 70 de metri în zona giratoriului nou creat.
„Astfel:
a) Se poate intra pe Laboratorului dinspre Bulevardul Republicii până la 70 de metri de giratoriu (deci valabil pentru riverani) – va fi montat indicator rutier cu semnificația „Drum înfundat” la intrarea dinspre Republicii;
b) Se poate intra pe Poligonului dinspre Șoseaua Vestului până la 70 de metri de giratoriu (deci valabil pentru riverani) – va fi montat indicator rutier cu semnificația „Drum înfundat” la intrarea dinspre Șoseaua Vestului;
c) Accesul către zona depozitelor de frig se face cu intrare dinspre str. Gh. Gr. Cantacuzino, folosindu-se noua arteră construită”, a anunțat primarul Mihai Polițeanu.
Restricțiile instituite în zonă vor fi valabile 7 zile, cu posibilitate de prelungire.