Petrolul joacă vineri, la Mioveni, contra FC Argeș, primul meci în deplasare din această ediție de campionat. Echipa ar putea avea din nou probleme de lot. În plus, timp de trei zile, jucătorii nu s-au putut antrena pe terenurile cu iarbă, afectate de ploile torențiale.
Petrolul întâlnește vineri seară FC Argeș, în meciul programat să aibă loc de la ora 21.30, pe Stadionul Mioveni, în a doua etapă din noua ediție de campionat.
La acest moment, „lupii” încă sunt în efectiv incomplet. Din cauza formalităților legislative anevoioase, actele necesare jucătorilor extracomunitari încă n-au fost perfectate., iar tehnicianul Ricardo Sousa nu știe deocamdată dacă va putea conta pe serviciile lui Alejandro Bran, Calal Huseynov, Breston Malula, Lucho Vega și Dele Israel. Mai mult, și Sergiu Hanca a acuzat ceva probleme medicale pe parcursul ultimelor zile. Revine, în schimb, în lot, Alin Boțogan, cel care și-a ispășit, în prima rundă, și cea de-a doua etapă de suspendare pe care o primise în finalul sezonului anterior, anunț oficialii grupării.
„Lupii” au avut probleme și cu antrenamentele, în această săptămână, terenurile cu iarbă devenind, de marți și până joi, impracticabile, în urma ploilor căzute asupra Ploieștiului. Jucătorii s-au pregătit în sală sau pe teren sintetic.
Partida de astăzi va începe la ora 21.30 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Horațiu Feșnic – Alexandru-Mihai Vodă și Ionuț Traian Neacșu. Rezervă: Claudiu Marcu. Arbitru VAR: George Cătălin Găman. Arbitru AVAR: Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Observatori: Marcel Savaniu și Marin Ion.
Istoricul confruntărilor Petrolul - FC Argeș
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 65 de ori, de 24 de ori au câștigat piteștenii, de 23 de ori s-au impus prahovenii, iar alte 18 partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 12 noiembrie 1961, Petrolul – Dinamo Piteşti 0-0. Pe băncile tehnice s-au aflat Ilie Oană, respectiv Ştefan Vasile. Aceasta avea să fie întâia remiză pe teren advers din istoria piteştenilor în Superliga României.
Cea mai clară victorie a piteștenilor a fost pe 24 octombrie 1971, FC Argeş – Petrolul 5-0, meci la finalul căruia Nicolae Dobrin (un gol, două pase decisive) și Constantin Radu (trei goluri, o pasă decisivă) au primit nota 10 în ziarul Sportul.
Cele mai multe goluri într-o confruntare între cele două echipe au fost înscrie pe 25 septembrie 1977: FC Argeş – Petrolul 4-3.
Cea mai clară victorie a prahovenilor a fost obținută de Petrolul în meciul din 24 septembrie 1994, încheiat 5 - 0 pentru „lupii” antrenați atunci de Marin Ion.
Cel mai recent, cele două echipe s-au întâlnit pe 13 februarie 2026, când gruparea ploieșteană a închvins FC Argeș cu 2-1, datorită golurilor înscrise de Sergiu Handa și Andrei Dumitrescu.