PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova s-a reunit miercuri în ședință, pentru a aproba patru planuri de măsuri privind combatarea unor focare de pestă porcină africană, confirmate recent pe raza județului nostru, a anunţat Prefectura. Noile focare au fost confirmate în comuna Poienarii Burchii, sat Poienarii Burchii (1 porc domestic), comuna Olari, sat Olarii Vechi (3 porci domestici din trei gospodării), comuna Puchenii Mari, sat Puchenii Moșneni (1 porc domestic) și un focar la un porc mistreț pe fondul de vânătoare 11 Gherghita de pe raza comunei Balta Doamnei.
PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | "În ceea ce privește măsura uciderii preventive a porcilor domestici hotărâtă în cadrul ședinței, în Olarii Vechi și Puchenii Moșneni, DSVSA Prahova va face o analiză de risc în urma căreia se vor stabili zonele (străzile) în care se va aplica uciderea preventivă, în funcție de gospodăriile cu porci existente", a anunţat Prefectura Prahova.