CASHPOT este noul sponsor principal al clubului ploieștean
Meciul cu Dinamo de duminică va fi primul în car enoul partener va ocupa zona frontală a tricourilor de joc. Parteneriat a fost anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, de către Vlad Negoițescu, reprezentantul departamentului de marketing al clubului Petrolul, și Laurențiu Scarlat, Head of Marketing CASHPOT. „Ne bucurăm din suflet să avem un nou partener în familia Petrolul și ne dorim să fie o colabore de lungă durată și de bun augur, atât din punct de vedere sportiv, cât și comercial. Le mulțumim celor de la CASHPOT pentru deschidere și pentru că, într-un moment delicat pentru noi, au fost aici, cu tot sprijinul lor”, a spus Vlad Negoițescu. „Suntem bucuroși să începem acest parteneriat avem încredere că va fi o colaborare frumoasă și de lungă durată. CASHPOT este un brand românesc, autentic, prezent în industria jocurilor de noroc din 2009. Am pornit din retail, avem mai multe săli în marile orașe ale României, iar în ultimii ani ne-am dezvoltat puternic în zona de online, prin platforma cashpot.ro. Ploieștiul nu este un oraș nou pentru noi, avem prezență fizică aici din 2010 și cumva a venit firesc această colaborare. Petrolul este un club cu tradiție, cu istorie, cu suporteri extraordinari, cu o identitate puternică. Este o comunitate care trăiește pentru fotbal și suntem mândri să facem parte din această poveste. Ne dorim să avem o colaborare frumoasă, de lungă durată, să trăim momente frumos și să avem cât mai multe victorii. Mult succes Petrolului în noul sezon!”, a afirmat Laurențiu Scarlat. CASHPOT este un brand românesc cu peste 17 ani de experiență în industria jocurilor de noroc, activ încă din 2009. Cu o experiență solidă acumulată în operarea de săli de jocuri premium și prezent in mai multe orase din Romania, inclusiv în Ploiești din 2011, brandul și-a extins activitatea în mediul digital, dezvoltând platforma cashpot.ro, dedicată jocurilor de cazino și pariurilor sportive. Astăzi, CASHPOT face un nou pas important în dezvoltarea sa, devenind sponsorul principal al FC Petrolul Ploiești. De-a lungul anilor, brandul CASHPOT a investit nu doar în tehnologie și locații premium, ci și în divertisment, organizând sute de evenimente și aducând în România artiști internaționali și români de renume.