Preţul unei călătorii cu mijloacele de transport public din Ploieşti ar putea să crească, foarte probabil din această toamnă, conform unor discuţii purtate la nivelul administraţiei locale, care ar urma să se concretizeze printr-un proiect de hotărâre care să intre în dezbaterea Consiliului Local. Propunerea, venită la un an după majorarea substanţială a tarifelor pentru abonamente, vizează de data aceasta biletele pentru o călătorie şi două călătorii şi abonamentul pe o zi.
Potrivit surselor noastre din administraţia locală, această modificare, solicitată de Transport Călători Express, propune majorarea preţului pentru un bilet de o călătorie, de la 2 lei la 2,5 lei. De asemenea, un bilet pentru două călătorii, în prezent aflat la valoarea de 4 lei, ar urma să coste 4,5 lei. Automat, va exista şi o creştere la aşa-zisul bilet de o zi, despre care se discută de mai multă vreme la nivelul TCE şi al Primăriei, acest tarif urmând să ajungă de la 4 la 6 lei. Conducerea TCE Ploieşti pune această propunere pe seama creşterii unor costuri, în special cel pentru combustibil, raportată şi la rata inflaţiei.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a confirmat că există aceste discuţii, dar spune că nu este neapărat un susţinător al proiectului. "Se discută un proiect de modificare a tarifelor, cu care nu prea sunt de acord. Administraţia locală a făcut în ultima vreme tot ce a putut pentru TCE, şi majorare de tarife, şi plata acelor diferenţe, însă până acum nu se vede o îmbunătăţire a situaţiei", a declarat primarul Dobre pentru Telegrama.
CITEŞTE ŞI:
Primarul, supărat pe directorul TCE din cauza majorărilor salariale de la societatea de transport
Proiectul de modificare a tarifelor ar urma să fie discutat în scurt timp în comisia de utilităţi publice din Consiliul Local, până acum consilierii care fac parte din acest for cu care am discutat precizând că nu ştiu nimic despre această propunere. Odată ce va apărea oficial, el va sta pe site-ul municipalităţii, în dezbatere publică, timp de 30 de zile lucrătoare. Ultima modificare de tarife la TCE Ploieşti a fost aprobată anul trecut cam pe vremea aceasta şi a vizat în special abonamentele. Mai multe detalii despre modificările de atunci găsiţi pe Telegrama.ro!