Proiectele pentru care Primăria Ploiești a semnat contracte de finanțare, în această săptămână, sunt cele de modernizare a sălilor de sport de la Liceul Tehnologic „1 Mai” și Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei”.
Potrivit autorităților locale, investițiile vor duce la reducerea consumului de energie, scăderea costurilor de funcționare și condiții mai bune pentru elevi, în spații moderne și eficiente.
Valoarea estimată a proiectului de la „Mai” este de 5,93 mil. lei, din care 4,17 mil. lei din fonduri nerambursabile.
La Sf. Apostol Andrei, valoarea estimată este de 3,55 mil. lei, din care 2,21 mil. lei fonduri nerambursabile.
„Perioada de implementare este de 20–24 luni, în funcție de proiect. Aceste investiții fac parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a școlilor din Ploiești, cu accent pe eficiență și condiții mai bune pentru elevi și contribuie la obiectivul nostru de a avea baze sportive moderne, accesibile pentru toți”, a precizat Primăria Ploiești.
Citește articolul: O sală de sport va fi construită, din fonduri europene, pentru Liceul „Toma Socolescu” Ploiești
Foto arhivă