În această dimineață, soldatul Năsulea Răzvan Ion, din cadrul ISU Prahova, se îndrepta spre Detașamentul de Pompieri Sinaia, unde urma să înceapă tura de serviciu, când a fost martorul unui accident rutier grav produs pe DN1, în care au fost implicate două autoturisme.
Misiunea de salvator nu ține de programul de lucru. Un pompier, martor al unui accident rutier, a sunat la 112 și a intervenit în ajutorul vicimelor

În această dimineață, soldatul Năsulea Răzvan Ion, din cadrul ISU Prahova, se îndrepta spre Detașamentul de Pompieri Sinaia, unde urma să înceapă tura de serviciu, când a fost martorul unui accident rutier grav produs pe DN1, în care au fost implicate două autoturisme.

Fără să stea pe gânduri, a oprit și a mers să vadă dacă persoanele implicate aveau nevoie de ajutor. Într-unul dintre autoturisme se aflau două persoane, iar în celălalt, șoferul era blocat în interior. Situația devenise cu atât mai delicată cu cât din compartimentul motor al mașinii ieșea fum.

Răzvan a evaluat rapid situația și a acționat pentru a scoate persoanele care nu se puteau evacua singure, acordându-le sprijinul necesar până la sosirea echipajelor specializate. În tot acest timp, concomitent cu acțiunea concentrată pe sprijinul victimelor, a apelat numărul unic de urgență 112, transmițând informațiile necesare pentru alertarea salvatorilor, apoi a rămas alături de victime și a sprijinit echipajele medicale la preluarea acestora.

În astfel de momente, fiecare secundă contează. Capacitatea de a evalua rapid o situație, de a lua decizii și de a acționa cu responsabilitate poate face diferența pentru cei aflați în pericol.

Pentru Răzvan, pregătirea de pompier nu a fost doar o calificare, ci un sprijin real în fața unei situații în care oameni necunoscuți aveau nevoie de ajutor. A fost acolo, a acționat și a rămas alături de victime până la sosirea echipajelor.

“Felicitări, Răzvan, pentru curaj, promptitudine și spiritul de salvator!
Sunt momente care ne reamintesc că, dincolo de uniformă și de misiunile îndeplinite zi de zi, a fi pompier înseamnă să fii pregătit să ajuți ori de câte ori cineva are nevoie de tine”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.