„Lupii” întâlnesc luni FK Csiksereda, prima echipă situată deasupra liniei barajului, la o diferență de patru puncte față de Petrolul Ploiești.
Mehmet Topal, la primul meci oficial din al treilea său mandat la Petrolul: „Dacă mi s-ar fi cerut sprijinul și nu aș fi venit, sufeream toată viața!”

Mehmet Topal are ca obiectiv securizarea locului echipei ploieștene în primul eșalon, iar misiunea sa începe cu un meci greu. „Lupii” întâlnesc luni FK Csiksereda, prima echipă situată deasupra liniei barajului, la o diferență de patru puncte față de Petrolul.

Meciul de astăzi este o reeditare a partidei din sezonul regular, încheiate la egalitate. De această dată, „lupii” trebuie să câștige, deoarece, din momentul intrării în play-out, formația ploieșteană s-a prăbușit, suferind două înfrângeri consecutive, în vreme ce ciucanii au prins aripi, cu o victorie la Galați și o remiză în fața Farului. 

Speranțele Petrolului se leagă și de revenirea lui Mehmet Topal pe banca tehnică, tehnicianul care nu a stat pe gânduri înainte de accepta din nou oferta de a veni la Ploiești, într-un moment atât de complicat pentru gruparea galben-albaștrilor.

Poza articol  Citește articolul: Restricții de circulație luni, la Ploiești, din cauza meciului Petrolul - FC Csikszereda

„Sunt niște oameni, aici, pe care nu pot să-i refuz. Am mulți prieteni la Ploiești și o conexiune deosebită cu suporterii Petrolului, așa încât nu a contat ce aveam de făcut în Turcia, am lăsat totul la o parte și m-am întors să ajut echipa. Dacă mi s-ar fi cerut sprijinul și nu aș fi venit, atunci, dacă s-ar fi întâmplat ceva rău cu Petrolul, sufeream toată viața! Suntem într-o situație grea, dar știu valoarea jucătorilor, le cunosc caracterul, și, împreună, avem puterea să reușim. Sunt sigur de asta! Meciul va fi unul foarte greu și, încă de la începutul săptămânii, am vorbit în permanență cu jucătorii despre cât este de importantă această confruntare, mai ales în situația în care suntem. Dar, jucăm acasă și, neapărat, avem nevoie de sprijinul suporterilor noștri. Sperăm să meargă totul bine și vrem să ne mulțumim fanii cu cele trei puncte. După părere mea, avem nevoie de cel puțin patru victorii, în meciurile ce au mai rămas de disputat, ca să sperăm că putem evita barajul, dar, evident, asta depinde și de rezultatele adversarilor. Sperăm să nu ajungem la baraj și, pentru asta, o să ne luptăm cu toate puterile ca să rezolvăm lucrurile cât mai devreme”, a declarat Topal înaintea confruntării de luni după-amiază.

Partida dintre FC Petrolul și FK Csikszereda va începe la ora 17.30 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Ionuț Coza (Cernica, Ilfov) – Andrei Constantinescu (București) și Florian Vișan (Galați). Rezervă: Mihai Ene (Galați). Arbitru VAR: Iulian Dima (București). Arbitru AVAR: Valentin Porumbel (Oltenița). Observatori: Irina Mârț (București) și Vasile Marcel (București).

Poza articol  Citește articolul: Șase cluburi din Superliga au criticat, deja, modificările adoptate de Senat, la legea privind prevenirea violenței la competiții. Petrolul: „Costuri suplimentare și riscuri crescute”

Biletele sunt disponibile on-line și pot fi achiziționate și de la casa stadionului, începând cu ora 10.00.