Regretatul prof. Octavian Băleanu, fost președinte al FC Petrolul, observator AJF și jurnalist, spunea odată: „Petrolul este principalul fenomen pentru mase în județul Prahova.”
În primul tur al CCE, ediția 1966–1967, s-au întâlnit FC Petrolul și FC Liverpool. Prima partidă s-a disputat în Anglia, în fața a 60.000 de spectatori, printre care și echipajul navei românești „Târgu Mureș”, condusă de căpitanul Nicu Moise, bun prieten cu Edi Iuhasz, cel care mi-a oferit informația.
Petrolul a avut și un spion de lux la Liverpool, în persoana antrenorului Constantin Cerneianu, plecat în Regatul Unit cu câteva zile înainte de meci, pentru a-i studia pe englezi. Șeful delegației a fost președintele Nicolae Pantilie, iar FRF l-a detașat pentru această partidă pe medicul echipei naționale, Mitică Tomescu.
Petroliștii au călătorit cu TAROM-ul și au fost așteptați la aeroport de gazde, care i-au condus la hotelul Adelphi, hotel de cinci stele.
În holul hotelului era antrenorul Cerneianu, care, ca să nu fie deconspirat, nu i-a băgat în seamă pe jucători. Singurul care a atras atenția domnișoarelor, atât la hotel, cât și în drumeția prin oraș, a fost Sandu Boc, el fiind confundat constant cu un actor de film. Confuzia nu a fost departe de adevăr: Sandu a fost un artist pe teren, iar ani mai târziu a jucat și în comedia românească „Nu filmăm ca să ne amuzăm”.
Din păcate, partida s-a terminat cu scorul de 2-0 pentru gazde și a urmat, firesc, returul de la Ploiești.
AU ÎNTORS-O CA LA PLOIEȘTI
Englezii s-au interesat de terenul de joc, de vestiare, de tribune. Răspunsul primit de ei a fost că, din păcate, stadionul nostru din București nu era gata și partida urma să se joace la Ploiești.
Cu o săptămână înainte de returul partidei, prin grija Sfatului Popular și a primarului, tovarășul Gheorghe Dumitrescu, care a inițiat o ședință de lucru cu directorii de la mai multe întreprinderi din Ploiești, în vederea unor lucrări de cosmetizare a arenei, au fost detașați zugravi, sudori, instalatori și personal care să-l ajute la teren pe nea Gică Moldoveanu. Până în ziua marii partide, arena arăta ca nouă.
În ziua de luni, 10 octombrie, s-au pus în vânzare biletele la cele nouă case de bilete ale stadionului, dar și în fața restaurantului „Dealul Mare”, unde coada, pe patru rânduri, se întindea până la Teatrul de Copii „Ciufulici”.
Biletele au costat 25, 20 sau 15 lei, iar porțile stadionului s-au deschis la ora 11:30. A fost o mare cerere de bilete (cred că ar fi trebuit să avem un stadion cu o capacitate de 50.000 de locuri).
Pentru mine, un puști de 15 ani la vremea aceea, biletul era prea scump, așa că am apelat la o mătușă de-a mea, doamna Dinu, care lucra la administrația stadionului, și am putut vedea partida.
Cu două ore înainte de startul partidei, stadionul era plin și se aștepta primul fluier al arbitrului sovietic Ivan Lukianov, cel care a refuzat să acorde o lovitură de pedeapsă Petrolului, la scorul de 3-1, și, poate, și calificarea de senzație.
Suntem apreciați și recunoscuți pentru ospitalitatea românească. Principalul strateg al echipei, regretatul Gheorghe Urih, membru federal al FRF din acea perioadă, l-a luat pe Ivan la o scurtă plimbare pe Valea Prahovei, la Castelul Peleș. Rusul a rămas impresionat de muzeu și nu ar fi refuzat vreun suvenir, nici măcar țucalul regal.
DRAGOSTE DE PETROLUL
Cu o seară înaintea partidei de miercuri, doi înfocați suporteri ai echipei Petrolul au escaladat gardul tribunei și s-au ascuns în ultimul sector al tribunei întâi. Înveliți cu pături, ei au dormit acolo toată noaptea. Un angajat al clubului, Ion Soldatu, i-a depistat și i-a evacuat din arenă. Gestul a fost dezaprobat de spectatorii care începuseră să ocupe sectorul respectiv.
ARHIVA NAȚIONALĂ DE FILME, RADIO ȘI TV
Partida de la Liverpool nu s-a transmis nici la radio, nici la TV, în România. A doua partidă, cea de la Ploiești, a fost comentată la radio de Ion Ghițulescu, iar de la a treia partidă, de la Bruxelles, a relatat Radu Urziceanu.
Televiziunea Română a transmis partida de la Ploiești alternativ cu partida din București, din Cupa Cupelor, Steaua – RC Strasbourg.
Din păcate, golul al treilea, marcat de Mircea Dridea din lovitură liberă, nu a fost văzut la televizor. Transmisia, în acel moment, era de la București și nu exista la TVR, la acea vreme, aparatura pentru reluarea fazelor.
În perioada anilor ’60–’70, fiecare film de la cinema avea un prolog, un Jurnal de Actualități, care cuprindea știri din țară și din lume. La două săptămâni după partida Petrolului cu Liverpool, a apărut în Jurnalul de Actualități un rezumat al partidei de la Ploiești.
Prin anul 1997, l-am întrebat pe filologul Nic Dumitrescu, cel care răspundea de activitatea cinematografelor din județul Prahova, dacă mă poate ajuta să am o discuție cu doamna director Anca Mitran, de la Arhiva Națională de Filme.
Am avut o mare șansă și bucuria de a cumpăra toate rezumatele partidelor echipei Petrolul din perioada anilor ’60, pe care le-am donat și celor de la clubul Petrolul. Singura condiție impusă de ANF a fost ca respectivele materiale filmate să nu fie comercializate.
Revin la partida a treia. La scorul de 0-0, Mircea Dridea a avut din nou o lovitură din apropierea suprafeței de pedeapsă, a marcat din nou, dar arbitrul belgian Vital Lordux a inventat ceva ce nu era prevăzut în regulamentul de fotbal și golul a fost anulat. Lovitura s-a repetat fără ca tabela să se modifice, a comentat Radu Urziceanu la radio.
„Poate eram prea mici ca români să fim invitați la masa bogaților din fotbal”, așa s-a exprimat prietenul Sandu Boc.
Așa s-a încheiat trilogia Petrolului, care a lăsat o frumoasă impresie.
Și să nu-i uităm pe toți petroliștii care au jucat împotriva echipei din Liverpool. Erau, la acea vreme, internaționali A, cel cu cele mai multe selecții la echipa națională fiind Mihai Mocanu, cu 33 de prezențe, dar și internaționali B sau de tineret.
Timp de mulți ani, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, clubul FC Liverpool a trimis la Ploiești o felicitare, iar conducerea sindicatului Petrom le întorcea urările, reprezentanții sindicatului fiind ultimii care au făcut acest lucru. Păcat.
În urmă cu 16 ani, un grup de prieteni de-ai mei, Doru Alexiu, Cristi Dinu și Ștefan Dobleacă, au prins o excursie în Marea Britanie, care avea în itinerar mai multe obiective turistice, printre care și orașul Liverpool, unde au ajuns într-o după-amiază și unde au și înnoptat.
Întâi s-au vizitat Muzeul Beatles și stadionul Anfield, unde au petrecut câteva ore la pubul suporterilor echipei Liverpool.
Înainte de plecarea din țară, i-am dat lui Doru un fular al Petrolului, ca să-l schimbe cu unul al echipei Liverpool.
Doru a găsit o variantă și mai bună: a dăruit fularul celui care administra localul și acesta a fost expus alături de sutele de fulare din încăpere. Persoana respectivă a silabisit cuvântul Pe-tro-lul și și-a amintit: „Ploiești, Ploiești!”
ARTĂ ȘI FOTBAL
Periodic, Gheorghe Urich mergea împreună cu jucătorii la teatrul de estradă sau la cinema. Când intrau în sala de proiecție, se producea un murmur al spectatorilor. Mulți se ridicau să-i vadă mai bine, unii mai și aplaudau. Erau onorați de ploieșteni.
Când s-au împlinit 40 de ani de la victoria împotriva englezilor, Alpha TV a fost aproape de eveniment, la fel ca directorul Teatrului „Toma Caragiu”, Lucian Sabados, care a organizat în foaierul teatrului o întâlnire de suflet între actorii din teren și presa sportivă locală și cea centrală.
A fost o întâlnire emoționantă pentru noi, cei din presă. Am ascultat multe povești: în afară de salariu, se juca pe 300 de lei la victorie, atât acasă, cât și în deplasare. Cei veniți din alte regiuni își plăteau gazda și masa; nu existau prime de instalare sau mașini la scară, cum se procedează acum.
Mulți dintre ei și-au găsit perechea de viață după încetarea activității fotbalistice, s-au stabilit în Ploiești, unde și-au întemeiat familii.
Acum, la ceas aniversar, cum se mai zice, scriu doar atât:
HAI PETROLUL!
FOTO: Doru Alexiu / Text Marian Pușcaș
Video: emisiunea Generația de Aur/Alpha TV