Ca urmare a fenomenelor meteorologice prognozate și manifestate în județul Prahova, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urgență generate de condițiile meteo.
Intervenții ale pompierilor prahoveni în Ploiești și patru comune din Prahova. Peste 1.000 pe consumatori au rămas fără energie electrică

Ca urmare a fenomenelor meteorologice prognozate și manifestate în județul Prahova, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urgență generate de condițiile meteo.

Poza articol Citește articolul: Cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase în Prahova și Dâmbovița

Echipajele ISU Prahova au acționat pentru degajarea a trei copaci căzuți în municipiul Ploiești, pe strada Brumărelelor, în comuna Târgșoru Vechi și în comuna Mănești.

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, în localitatea Filipeștii de Pădure, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei acumulate din patru gospodării, iar în comuna Mărginenii de Jos au evacuat apa dintr-un beci. Intervențiile au fost realizate cu ajutorul motopompelor și al accesoriilor specifice din dotarea autospecialelor de stingere.

Din fericire, în urma acestor evenimente nu au fost înregistrate victime.

Situațiile în care s-a intervenit nu au fost unele grave, apa s-a acumulat din cauza dispunerii curților și, în toate cazurile, apa s-a retras și în mod natural, odată ce nu a mai plouat.

Potrivit informațiilor furnizate de Electrica, din cauza furtunii au fost înregistrate avarii la rețelele de alimentare cu energie electrică din sudul județului, lăsând fără curent electric 1,371 de consumatori din Poienarii Burchii, Gorgota, Cărbunari și Pucheni.